MENIU CAUTĂ

Fetiță de un an și opt luni, tratată pentru roșu în gât la Râmnicu Vâlcea și internată cu pneumonie severă la București

Distribuie

O fetiță de un an și opt luni a fost tratată pentru roșu în gât de medicii de la Spitalul din Râmnicu Vâlcea și a ajuns cu o pneumonie severă la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Familia copilului susține că micuța a fost greșit diagnosticată de medici, chiar dacă au dus-o de trei ori la spitalul din oraș, iar aceștia i-au făcut o radiografie numai la insistențele părinților. Copila are acum un tub de dren într-unul plămâni, pentru curățarea acestuia. Este al doilea caz care pune sub semnul întrebării activitatea medicilor spitalului din Râmnicu Vâlcea, după ce un băiețel tratat acolo a ajuns în moarte cerebrală în Capitală.

Familia fetiței a participat la protestul de sâmbătă, din faţa spitalului, organizat pentru a cere sancţionarea celor responsabili în cazul băieţelului de un an şi o lună în moarte cerebrală.

Familia din comuna Bărbăteşti susţine că fetiţa acestora de un an şi opt luni a fost trimisă cu pneumonie severă la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală. Cinci zile, au fost cu ea de trei ori la UPU Pediatrie în Râmnicu Vâlcea, unde a primit tratament pentru roşu în gât, relatează Agerpres.

Fetiţa a ajuns prima dată pe 4 ianuarie la spitalul din Râmnicu Vâlcea. Marţi seara, pe 8 ianuarie, a fost trimisă de urgenţă la Bucureşti unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru introducerea unui tub de dren la unul dintre plămâni. Ea se află în prezent la Terapie Intensivă.

„Din cauza obiceiurilor astea proaste, când nu eşti luat în serios şi tratat cum se cuvine, părinţii fetiţei s-au dus de vreo trei ori cu ea la Urgenţe, unde a primit tratament pentru roşu în gât. Între timp, fetiţa a dezvoltat însă o infecţie puternică la plămâni şi, dacă nu cereau părinţii să i se facă investigaţii medicale, avea aceeaşi soartă ca şi copilul aflat acum în comă. Fata nu mai putea să respire, devenise legumă, iar mama ei a fost cea care a cerut să i se facă o radiografie, abia în urma acesteia medicii de aici luând decizia de a o transfera la Bucureşti. A ajuns direct în sala de operaţie, iar în prezent copila e la Terapie Intensivă. Are montat un dren la unul dintre plămâni ca să îi scoată puroiul de acolo”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul din Bărbăteşti, Constantin Banacu.

Acesta a participat, alături de bunicul şi o mătuşă a fetiţei, la protestul de sâmbătă de la Spitalul Judeţean.

Directorul Spitalului din Vâlcea, dr. Dan Ponoran, a spus că până acum nu a primit nicio sesizare despre acest caz.


Citește și: FOTO/ Povestea IT-istului care a ajuns în National Geographic. Fotografiile sale au făcut înconjurul lumii


 

Citește mai multe despre Râmnicu Vâlcea pe Libertatea.

Comentarii