Pe un ger aspru, dar însorit, ieri la prânz, la mormântul lui Adrian Păunescu, din Cimitirul Bellu, s-a săvârşit parastasul de 40 de zile de la decesul poetului. După slujba din Biserica Boteanu, familia marelui poet s-a recules lângă locul de odihnă veşnică al acestuia. În faţa mormântului încă acoperit, ca un oftat greu, de coroanele de flori depuse la înmormântare, timpul a îngheţat şi el, preţ de o jumătate de oră, cât a fost oficiată slujba de pomenire.
Îmbrăcaţi în negru, pe obrazul lui Andrei, al Ioanei şi Anei Maria, copiii poetului, dar şi pe cel al fostei soţii a acestuia, Carmen Păunescu, o lacrimă s-a prelins şi a îngheţat de ger, în timp ce preoţii glăsuiau “Doamne Dumnezeule, miluieşte- l pe robul tău, Adrian!”. Marea surpriză a ceremoniei a constituit-o prezenţa Andreei Mihaela Bîrlea, presupusa fiică nelegitimă a lui Adrian Păunescu. Ea a stat în permanenţă în preajma copiilor oficiali ai poetului, părând, prin gesturile făcute, foarte familiară, în primul rând cu soţia celui dispărut, Carmen.
A ţinut coliva împreună cu cei apropiaţi
De altfel, Andreea Bîrlea a fost în prima linie a celor care au ţinut farfuria cu colivă în momentele în care toţi cei prezenţi s-au rugat pentru sufletul lui Adrian Păunescu, rostind în cor “Dumnezeu să-l ierte!”. Situaţia a părut cu atât mai neobişnuită, cu cât apariţia publică a Andreei Bîrlea şi solicitarea ei de a fi recunoscută drept fiica naturală a lui Adrian Păunescu a fost primită cu scepticism de toţi apropiaţii acestuia.
Mai mult, în dosarul de stabilire a paternităţii depus de aceasta la Judecătoria sectorului 1, cei trei copii oficiali ai poetului, precum şi Carmen, ultima soţie a acestuia, apar în calitate de pârâţi. Dar ieri, Andreea Bîrlea a părut a fi tratată ca o membră recunoscută a familiei Păunescu, şi nu ca o persoană străină de aceasta, care îşi revendică un statut anume. Împreună au aprins lumânări şi au înălţat rugi, în speranţa că în ziua în care, conform credinţei creştine, sufletul celui trecut la cele veşnice se înfăţişează în faţa Creatorului pentru Judecată, verdictul divin va fi îngăduitor cu cel care a fost Adrian Păunescu.
A murit la 67 de ani
Adrian Păunescu s-a stins în dimineaţa zilei de 5 noiembrie 2010, la vârsta de 67 de ani, în Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, unde fusese internat încă din 26 octombrie. Inima lui a încetat să mai bată, trupul poetului pierzând lupta cu multiplele probleme cardiace, hepatice şi renale pe care le avea. A fost căsătorit în două rânduri. Prima oară cu poeta Constanţa Buzea, mariaj din care au rezultat doi copii: Ioana (42 de ani) şi Andrei (41 de ani), iar a doua oară cu Carmen Antal, aceasta fiind mama celui mai mic vlăstar, Ana Maria (20 de ani).
A deschis proces de paternitate
La o săptămână de la moartea poetului, Andreea Mihaela Bîrlea (43 de ani), grefieră la Secţia 2 Penală a Tribunalului Bucureşti, a deschis pe rolul Judecătoriei sectorului 1 un dosar prin care cere stabilirea paternităţii ei.
Andreea Bîrlea susţine că mama ei, Rodica Bîrlea, a avut în anii 60 o relaţie cu Păunescu, în urma căreia s-a născut ea. Însuşi poetul a recunoscut în cartea “Generaţia 60” că e posibil să aibă o fiică nelegitimă, fără a o numi, a cărei venire pe lume era plasată exact în perioada naşterii Andreei Bîrlea, iulie 1968. Problema era că mama presupusei fiice se iubise cam în aceeaşi perioadă şi cu Nichita Stănescu, ceea ce complica stabilirea adevărului. Dar, conform declaraţiilor din presă ale Andreei Bîrlea, ei i s-a confirmat cândva paternitatea, în urma unui test făcut în anul 1982. Primul termen al procesului de stabilire a paternităţii e fixat la 23 martie 2011.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!