Florian Bichir / Cheful la români

Peste ani, parcă pentru a-i confirma teoria, Andrei Pleşu recunoştea că “îmi plac şi cârnaţii de Pleşcoi, bufoneriile crude, brânzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanţa. Sunt, hélas, lacom, echivoc, uşor de atras spre lejerităţi de tot soiul… Asta e, vreaunu- vreau, «reţeta» mea existenţială, tensiunea primejdioasă a destinului meu”. Să-mi arate mie cineva un român care la o petrecere, la un chef nu se simte împăratul lumii! Care nu se distrează de parcă ar trăi ultima zi din viaţă. Sau cel care nu visează cu ochii deschişi la un trai fără griji.

Mă deranjează “specialiştii” care se miră, necunoscând sufletul românului: “Vai, cât s-a cheltuit şi suntem în criză”. Pun pariu că, cu cât vom înainta în criză, cu atât petrecerile vor fi mai fastuoase şi mai scumpe. N-aţi auzit de vorba românului: “Dacă tot mor, măcar să mor sătul”?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE