Focar de gripă aviară la o fermă din Mureș: peste 180.000 de păsări, sacrificate

Comentează

ANSVSA a confirmat prezența unui focar de gripă aviară la o fermă din localitatea Ungheni din județul Mureș, în contextul în care s-a înregistrat o creștere explozivă a focarelor de gripă aviară în Europa, relatează Hotnews.

Toate păsările prezente în focar, circa 180.000, vor fi sacrificate, iar cadavrele vor fi incinerate, împreună cu resturile de furaje și cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie.

În jurul focarului s-a delimitat o zonă de protecţie pe o rază de 3 kilometri şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 kilometri.

ANSVSA susține că vor fi făcute controale în toate fermele de păsări din România privind respectarea măsurilor de biosecuritate.

Focare de gripă aviară au fost confirmate în mai multe state europene, precum Ungaria, Bulgaria, Cehia, Germania, Franța, Polonia, Danemarca, Slovacia, Belgia și Suedia.

ANSVSA împreună cu Poliția Rutieră va spori controalele în trafic, în vecinătatea Punctelor de Trecere a Frontierei de stat, pe rutele comerciale prin care se realizează schimburile intracomunitare cu păsări vii, carne de pasăre, ouă de consum şi de incubaţie între România şi Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi alte state membre în care evoluează gripa aviară.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a notificat toate structurile abilitate de la nivel național și structurile omoloage din Uniunea Europeană, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE), despre confirmarea acestui focar de gripă aviară pe teritoriul României.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
MONDEN
Andreea Mantea | sursa foto: Kanal D
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
08:28
Ce mașină mai poți cumpăra cu 1.000 de euro, în Serbia: trei modele ieftine care se încadrează în buget
TRENDING
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Susținătorul lui Călin Georgescu. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...