Hreanul se folosește în cantități mici, dar gustul lui schimbă imediat orice mâncare. Este nelipsit de lângă friptură, este bun în salata de sfeclă sau amestecat în sosuri, iar iarna se potrivește mai ales cu preparatele tradiționale consistente. Află, așadar, cum să păstrezi hreanul pentru a te bucura de el și peste iarnă.
Cuprins:
În bucătărie se folosește rădăcina de hrean la multe preparate, fiind foarte îndrăgit pentru aroma sa. Deși pare o rădăcină rezistentă, care ar putea fi ținută oriunde, hreanul își păstrează cel mai bine calitățile într-un loc rece, întunecos și suficient de umed. Lăsat la căldură sau neacoperit, începe să se deshidrateze, devine moale și își pierde treptat gustul caracteristic.
Cât timp rădăcina rămâne întreagă, mirosul său este destul de discret. Aroma puternică apare abia când hreanul este tăiat, ras sau mărunțit. Prin zdrobirea rădăcinii sunt eliberați compușii care îi dau iuțeala pătrunzătoare și mirosul atât de ușor de recunoscut.
După acest moment, aroma începe să slăbească treptat. Hreanul deja ras își pierde iuțeala mai repede decât rădăcina întreagă, chiar dacă este păstrat în frigider. Din acest motiv, este mai bine să depozitezi rădăcinile întregi și să cureți numai cantitatea pe care urmează să o folosești.
Frigul încetinește uscarea și pierderea aromei, iar umiditatea potrivită împiedică rădăcina să se zbârcească. În funcție de cantitatea pe care o ai, hreanul poate fi păstrat în sertarul pentru legume al frigiderului, într-o ladă cu nisip umed, la congelator sau pregătit cu oțet și pus în borcane mici.
Hreanul rezistă peste iarnă numai dacă este pus la păstrare în stare bună. Caută rădăcini ferme, grele pentru dimensiunea lor și fără porțiuni moi. Coaja poate fi neregulată și ușor aspră, dar nu ar trebui să aibă pete umede, mucegai sau crăpături adânci.
Rădăcinile subțiri se usucă mai repede, în timp ce bucățile groase și întregi își păstrează mai bine umezeala. Dacă hreanul provine din grădină, cele mai potrivite pentru consum sunt rădăcinile mature, recoltate toamna târziu. În multe zone, hreanul se scoate după primele brume, când planta și-a încheiat creșterea. Rădăcinile mai vechi, lăsate mai mulți ani în pământ, sunt deja lemnoase, fibroase sau goale în interior.
Taie frunzele, dacă mai sunt prinse de rădăcină, deoarece acestea continuă să piardă apă și grăbesc ofilirea. Păstrează rădăcinile întregi și evită să le cureți de coajă înainte de depozitare. Coaja le protejează de deshidratare.
Pentru păstrarea în pivniță, pământul uscat se îndepărtează cu mâna sau cu o perie moale. Spălarea nu este necesară dacă rădăcinile sunt curate și vor sta în nisip. Pentru frigider, pot fi spălate, dar trebuie lăsate să se usuce bine înainte de ambalare. Apa rămasă pe suprafață favorizează apariția mucegaiului.
Frigiderul este cea mai simplă alegere atunci când ai câteva rădăcini și vrei să le folosești pe parcursul următoarelor luni. Hreanul se păstrează mai bine întreg, fără să fie curățat sau tăiat.
După ce ai îndepărtat pământul, verifică rădăcinile și taie numai capetele deteriorate. Dacă le speli, șterge-le și lasă-le să se zvânte complet. Înfășoară fiecare rădăcină în hârtie curată sau pune-o într-o pungă de plastic perforată. Hârtia ajută la preluarea condensului, iar punga împiedică pierderea rapidă a umezelii.
O altă variantă este să pui în pungă o cantitate mică de nisip ușor umed. Acesta păstrează în jurul rădăcinii o umiditate constantă și o ferește de uscare. Nisipul trebuie să fie doar umed la atingere, nu îmbibat cu apă.
Așază punga în sertarul pentru legume, unde temperatura se menține scăzută, iar aerul nu este la fel de uscat ca pe rafturile frigiderului. Rădăcinile trebuie ferite și de lumină, deoarece expunerea îndelungată le poate înverzi. Se recomandă păstrarea hreanului în ambalaj închis la culoare, tocmai pentru a limita acest lucru.
Verifică hreanul o dată la două sau trei săptămâni. Dacă hârtia este foarte umedă, înlocuiește-o. Dacă observi o zonă mică și uscată la capătul tăiat, aceasta poate fi îndepărtată înainte de folosire. O rădăcină care s-a înmuiat, miroase neplăcut sau prezintă mucegai nu mai este bună de mâncat.
Hreanul poate fi păstrat la frigider și rezistă bine chiar și mai bine de două luni.
Metoda tradițională cu nisip este potrivită atunci când ai recoltat mai mult hrean și dispui de o pivniță rece, de un beci sau de o cămară în care temperatura rămâne joasă pe timpul iernii.
Ai nevoie de o ladă din lemn, o cutie rezistentă sau o găleată curată. Pune pe fund un strat de nisip ușor umed, așază rădăcinile fără să le înghesui și acoperă-le complet. Dacă ai mai multe, formează straturi, având grijă ca rădăcinile să fie despărțite de nisip și să nu stea lipite unele de altele. În acest fel, o rădăcină care începe să se strice nu le afectează la fel de repede pe cele din jur.
Nisipul are rolul de a limita deshidratarea, nu de a uda hreanul. Dacă este prea uscat, rădăcinile se zbârcesc. Dacă este ud și greu, poate favoriza putrezirea. Consistența potrivită este cea a unui nisip care se simte răcoros și puțin umed, dar din care nu se poate stoarce apă.
Lada trebuie așezată într-un loc întunecos, rece și ferit de îngheț. Temperatura ideală este apropiată de 0 grade, însă o pivniță care se menține între aproximativ 0 și 4 grade poate fi foarte bună. Spațiul trebuie să aibă și puțină aerisire, pentru ca umezeala să nu se transforme în condens.
Recomandările horticole pentru depozitarea profesională arată că hreanul poate rezista mult timp la temperaturi apropiate de 0 grade și la o umiditate de 90%. În condiții foarte bine controlate, perioada poate ajunge la 10-12 luni, însă într-o pivniță obișnuită este mai realist să verifici rădăcinile periodic.
Scoate de fiecare dată numai cantitatea de care ai nevoie și acoperă din nou restul rădăcinilor. Dacă nisipul începe să se usuce, poate fi umezit foarte puțin, prin pulverizare.
Dacă provine din propria grădină, o parte din hrean poate rămâne în pământ și poate fi scoasă pe parcursul iernii, atât timp cât solul nu îngheață puternic. În zonele cu ierni blânde, aceasta este una dintre cele mai bune metode de a avea rădăcini proaspete.
Dacă iarna este una mai aspră, acoperă locul cu un strat gros de paie, frunze uscate sau alt material potrivit pentru mulcire. Stratul protejează solul și face rădăcinile mai ușor de scos în perioadele reci. Hreanul trebuie recoltat înainte să înceapă creșterea puternică de primăvară.
Congelarea este practică atunci când nu ai spațiu în frigider sau în pivniță și vrei să păstrezi hreanul în porții mici. După dezghețare, rădăcina nu mai are aceeași fermitate, însă acest lucru contează puțin dacă urmează să fie rasă și adăugată într-un sos sau într-un preparat gătit.
Spală și curăță rădăcina, apoi taie-o în bucăți potrivite pentru o singură folosire. Șterge bine fiecare bucată și ambaleaz-o într-o pungă pentru congelator, eliminând cât mai mult aer. Pentru a nu fi nevoie să dezgheți o cantitate mare, pune bucățile separat sau împachetează-le în porții mici.
Hreanul poate fi și ras înainte de congelare. Împarte-l în cantități mici, folosind cutiuțe, punguțe bine închise sau forme pentru cuburi. După ce porțiile au înghețat, transferă-le într-o cutie cu capac. Recipientul bine închis este important deoarece aroma puternică se poate transmite altor alimente.
O bucată de hrean congelat poate fi dată pe răzătoare cât este încă tare, fără să fie lăsată să se dezghețe complet. Se lucrează mai ușor, iar aroma se păstrează mai bine decât dacă rădăcina stă mult timp la temperatura camerei.
Hreanul ras și amestecat cu oțet este gata de pus direct pe masă. Ulterior, poate fi pregătit simplu, numai cu sare, sau combinat cu sfeclă roșie, puțin măr ras, după gustul familiei.
Oțetul are două roluri. Oferă aciditate și oprește reacția care dezvoltă iuțeala după mărunțirea rădăcinii. Dacă este adăugat imediat, gustul rămâne ceva mai blând. Dacă hreanul este lăsat câteva minute după ras, va deveni mai puternic. Nu trebuie așteptat însă prea mult, deoarece aroma se poate schimba, iar hreanul poate căpăta un gust amar.
Ingrediente
Mod de preparare
Rădăcinile se spală, se curăță de coajă și se rad sau se mărunțesc cu robotul. Ingredientele se amestecă, apoi hreanul se pune în borcane mici, sterilizate, care se închid bine și se păstrează la rece.
Descoperă și alte rețete de hrean la borcan
La mărunțirea hreanului se eliberează o aromă foarte puternică. Dacă folosești robotul sau blenderul, nu ridica fața deasupra vasului imediat ce scoți capacul. Deschide-l lângă o fereastră sau într-o bucătărie bine aerisită și lasă vaporii să se împrăștie.
Rade numai cantitatea necesară și transfer-o repede în borcan. Mănușile sunt utile dacă ai pielea sensibilă sau dacă pregătești mai multe rădăcini. După lucru, spală bine răzătoarea, cuțitul, tocătorul și vasul robotului, deoarece mirosul poate rămâne pe ustensile.
Pentru ca hreanul mărunțit să rămână alb, folosește oțet alb sau oțet din vin alb. Oțetul de mere îi poate închide culoarea mai repede, chiar dacă gustul obținut poate fi plăcut.
O rădăcină păstrată mai mult timp poate avea capetele puțin uscate. Dacă restul este ferm, porțiunea deshidratată se taie, iar miezul poate fi folosit. Nici pierderea parțială a iuțelii nu înseamnă că rădăcina s-a stricat, ci doar că aroma nu mai este la fel de puternică.
Renunță la rădăcinile care au devenit moi, lipicioase sau apoase, care au mucegai ori au un miros neplăcut.