În 1992, Timpuri Noi, cu regretatul Artanu, lansa piesa „Mă cheamă Luca" și tot în acel an, ca să vezi coincidență, premierul desemnat Luca Niculescu își începea o frumoasă și respectată carieră în media. „Mă cheamă Luca și am paișpe ani, Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani..."
Fostul jurnalist și actualul diplomat Luca Niculescu nu mai are 14 ani, dar pare că a prins gustul să stea printre „golani”. Vrea să facă o „combinație”, un „șmen” să-i iasă de un guvern. Ce fel de guvern? De orice fel: tehnocrat, politic, politico-tehnocrat, independent-dependent... nu contează, doar să iasă. Compozitorul piesei pe care va cânta Luca Niculescu este Nicușor Dan. Ritmul impus e prost, instrumentele folosite sunt uzate, practic șansa de a ieși ceva bun este redusă.
O serie de întrebări îmi vin automat în minte: De ce un om inteligent acceptă să cânte o melodie proastă? Ce-l împinge din spate? De ce să te aventurezi într-o acțiune care nu va avea un rezultat bun? De ce își pune cariera în brațele lui Nicușor Dan și ale PSD-ului?
Chiar dacă ar fi capabil să negocieze și să treacă un guvern, viața acestuia ar fi extrem de scurtă. Ca să treacă, Guvernul Niculescu are nevoie de girul PSD, de voturile parlamentarilor PSD. Practic, PSD va pune și solicita ministere grele, unde banii trebuie sifonați, foamea e deja mare în teritoriu, iar mafiile locale nu mai au răbdare.
Dacă Luca Niculescu își închipuie că va reuși să-i oprească pe Stănescu-Olguța-Ciolacu&Co de la sifonarea bugetului, ar fi o mare eroare. Dacă Luca Niculescu își închipuie că Nicușor Dan va interveni public să-l susțină atunci când va intra în conflict cu baronii PSD, ar fi un naiv.
Chiar și în varianta unui guvern tehnocrat de sacrificiu, care să prezinte un buget până la finalul anului, iar apoi să demisioneze sau să fie demis, e greu de înțeles decizia lui Luca Niculescu de a accepta intrarea în acest joc.
E un joc al politicienilor, fără morală, în care personaje precum Luca Niculescu au doar de pierdut, nimic de câștigat, la fel și societatea care așteaptă soluții reale, nu paleative, nu eroi de sacrificiu. De aici și uimirea mea că unui om de valoarea lui pare să-i placă să stea, vorba cântecului, „printre golani”. Sau poate că prezența pe lista miniștrilor Guvernului Veștea nu a fost doar o întâmplare.