Mecanismul „Alertă răpire copil” a fost declanșat vineri, 9 octombrie, de Poliția Română, după ce o fată în vârstă de 12 ani, din Teleorman, ar fi fost urcată într-un autoturism, împotriva voinței sale, de către trei persoane. Una dintre persoanele implicate a fost identificată de polițiști.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu au fost sesizați, vineri, de către un bărbat, cu privire la dispariția minorei Tănase-Petre Angela, în vârstă de 12 ani, din comuna Poroschia, județul Teleorman. Fata ar fi fost urcată, împotriva voinței sale, într-un BMX X6.
„În jurul orei 16:45, sesizarea a fost transmisă către Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, iar din cercetări a reieșit faptul că, la data de 9 octombrie, în jurul orei 12:50, în timp ce minora se afla pe stradă, în comuna Poroschia, județul Teleorman, aceasta ar fi fost urcată într-un autoturism, împotriva voinței sale, de către trei persoane, după care s-ar fi deplasat în direcția Alexandria”, a transmis Poliția Română.
Autoturismul a fost dat în urmărire, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, pentru efectuarea verificărilor.
S-a declanșat imediat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză.
Polițiștii anunță că au identificat unul dintre bărbații care s-ar fi aflat în autoturismul respectiv. Sunt desfășurate în continuare activități specifice pentru depistarea minorei și identificarea și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
Poliția a transmis și semnalmentele suspectului. Este vorba despre un bărbat de 44 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate.
Poliția Română transmite semnalmentele minorei: „înălțime 1,65 m, ochi albaștri, față ovală, păr șaten. Vestimentație la momentul dispariției: tricou negru, fustă cu imprimeu maro, adidași maro”.
Cei care pot oferi date, care să conducă la depistarea minorei în cauză, sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112.