Ce bani se returnează şi când

Asociaţiile pot decide să colecteze şi alte fonduri (care nu sunt “impuse” prin lege), pentru a face faţă unor situaţii speciale sau neprevăzute. Este vorba despre fondul de penalităţi, fondul de investiţii şi fondul special.
Acesta din urmă este menit să acopere lipsa unor sume semnificative din patrimoniul asociaţiei (fie ca urmare a unui prejudiciu produs de un fost administrator, fie din cauza restanţierilor care fac imposibilă plata utilităţilor din suma colectată de la proprietarii bun-platnici şi din fondul de rulment). În ambele situaţii, adunarea generală stabileşte înfiinţarea unui fond special, urmând ca, de îndată ce a fost depăşită situaţia critică (prin recuperarea prejudiciului şi/sau prin recuperarea restanţelor), sumele să le fie restituite proprietarilor, nu în mod direct, ci prin diminuarea cotelor de contribuţie.

Cum se folosesc veniturile asociaţiei

Tot în capitolul fonduri sunt incluse şi veniturile asociaţiei obţinute din dobânzi, din închirierea proprietăţii comune, din convenţii încheiate cu proprietarii persoane juridice. Aceste sume pot fi folosite, conform articolului 24 alin. (6) din HG 1588 din 2007, doar pentru “îmbunătăţirea confortului şi eficienţei condominiului, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.