Un fost ministru din Austria riscă să rămână fără cetățenie: e acuzat de legături cu propaganda pro-Putin, după ce a făcut declarații controversate

Comentează
Președintele rus Vladimir Putin, în dreapta, o felicită pe ministrul austriac de Externe Karin Kneissl, în timp ce participă la nunta ei cu omul de afaceri austriac Wolfgang Meilinger, la Gamlitz, sudul Austriei, 18 august 2018.

Este scandal în jurul fostei ministre de externe din Austria, Karin Kneissl, după numeroasele sale derapaje verbale, când i-a comparat recent pe austrieci cu niște hiene, iar acțiunea ar putea avea acum consecințe, informează ziarul local Kronen Zeitung.

Drept urmare, partidul NEOS cere măsuri concrete și a demarat procedurile pentru retragerea cetățeniei sale austriece.

„Dacă îmi lipsește ceva din Europa, atunci este Franța, nu Austria. În Franța, oamenii erau umani, în Austria, ca niște hiene”, a declarat recent fosta ministră de externe a Austriei Karin Kneissl, într-un clip pe YouTube.

Cerere de retragere a cetățeniei, în pregătire

Aceasta nu a fost prima declarație critică a lui Kneissl la adresa fostei sale patrii. Însă acum, pentru numeroasele derapaje verbale ale fostei ministre, care trăiește în prezent în Rusia, ar putea exista consecințe concrete.

După cum au declarat reprezentanții NEOS, purtătorul de cuvânt al partidului pe teme europene, Dominik Oberhofer, pregătește, din punct de vedere juridic, o expunere amplă a situației de fapt, care urmează să fie depusă în curând și care ar putea duce la retragerea cetățeniei.

„Ca liberal, sunt profund convins că libertatea noastră de exprimare trebuie să poată suporta inclusiv derapajele fostei politiciene FPÖ și fostei ministre de externe FPÖ Karin Kneissl. Totuși, se pune întrebarea de ce Kneissl continuă să apară public ca «fostă ministră de externe a Austriei», în condițiile în care își disprețuiește și își urăște țara atât de evident”, a declarat liderul grupului parlamentar NEOS, Yannick Shetty.

El consideră că, în special, modelul ei bazat pe propagandă ar putea avea consecințe juridice asupra cetățeniei sale austriece.

„În slujba lui Putin - fie la Institutul Economic Rus, fie ca editorialistă pentru postul RT, interzis în Austria - Kneissl răspândește, în esență, un singur mesaj: Austria ar fi anticamera iadului, iar Rusia lui Putin grădina Edenului. Cine crede că aceste apariții sunt voluntare și motivate de pură iubire față de semeni crede și în Moș Gerilă”, a apreciat Yannick Shetty.

Este sau nu comportamentul ei suficient pentru retragerea cetățeniei

Situația juridică pare, în acest caz, destul de clară: dacă un cetățean austriac lucrează pentru un stat străin și, în acest context, aduce atingere reputației Austriei, autoritățile pot retrage cetățenia.

Având în vedere activitatea sa evidentă pentru diverse structuri de propagandă pro-Putin, experții consideră că există temeiul necesar pentru retragerea cetățeniei austriece.

Partidul NEOS cere o anchetă parlamentară privind Rusia

În plus, NEOS solicită de ani o clarificare parlamentară amplă a afacerilor legate de BVT (Oficiul Federal pentru Protecția Constituției și Antiterorism), în cadrul unei comisii parlamentare de anchetă privind influența Rusiei.

„Escapadele recente ale fostei ministre de externe FPÖ (Partidul Libertății din Austria), precum și procedurile penale aflate în curs împotriva presupusului spion rus Egisto Ott și a fostului secretar general Peterlik - care ar fi fost însărcinat, sub mandatul lui Kneissl, cu crearea unui serviciu secret propriu - fac ca această solicitare să fie mai relevantă ca niciodată”, a concluzionat Shetty.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
20:04
Ambasada Rusiei vorbește despre „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii” în cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
19:34
Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate