Sydney Smith și-a dorit atât de tare să aibă un gât lung, încât a fost în stare de orice pentru asta. Visul tinerei de 30 de ani a început din obsesia pe care o are pentru girafe.

Inspirată de obiceiul unei populații restrânse din Asia, Sydney s-a hotârât să poarte la gât mai multe inele de metal. Timp de 5 ani viața ei s-a transformat într-o luptă, „bijuteriile” nefiind deloc ușor de purtat.

După atâția ani cu inelele la gât, tânăra a fost nevoită să renunțe să le mai poarte, recunoscând că i-au ruinat viața. „Mi-au ruinat viața. Nu puteam să mai fac nimic cu 15 inele atârnate la gât. Dacă trăiești izolat și nu ești nevoit să părăsești casa sau să conduci mașina, poți să faci asta. Altfel, e imposibil! Mi-am petrecut 5 ani cu aceste obiecte in jurul gâtului și am devenit izolată și introvertită. Simt că inelele acestea mi-au luat totul!” , a mărturisit Sydney.

Acum femeia a renunțat la obsesia care a împovărat-o, pe lângă impactul psihologic și social pe care l-a avut acest vis bizar, a mai existat și aspectul fizic, gâtul ei fiind plin de răni care se vor recupera odată cu trecerea timpului.

Cu toate că a ales să trăiască un coșmar, Sydney se consideră în continuare „femeia girafă”. Ea are un număr de 11.000 de urmăritori pe Intagram cu care împărtășește în continuare fotografii cu ea.

Sursa: viralthread.com.

 


EXCLUSIV/Cătălin Crișan a albit, dar de dor! ”Mi se pare ciudat că am 50 de ani, sufletul meu a rămas la 20!”


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.