Familia Sorinei a primit o lovitură puternică, joi seară, când a aflat că tânăra studentă la Drept a ars de vie într-un local din campusul universitar “Tudor Vladimirescu”, din Iaşi.

«A murit prinţesa mea!»

Liliana Ferari, mama Sorinei, aflată la muncă în Italia, a venit într- un suflet la Iaşi, la morga unde era depusă fiica sa. Sicriul 4657-326772-tata.jpgcu trupul neînsufleţit a ajuns, aseară, la Capela Bisericii Sf. Mihail şi Gavril, din oraşul sucevean Gura Humorului, localitatea natală a Sorinei. “A murit prinţesa mea! Dumnezeu mi-a luat ce aveam mai drag. A vrut să salveze pe altcineva pentru că avea o inimă de aur. În loc ca prietenii ei să meargă la nuntă la ea, acum vin să o conducă la groapă. A murit ca o eroină, dar lasă în urmă numai durere”, ne-a spus în hohote de plâns Liliana Ferari. “Sorina voia să se facă procuror. În Gura Humorului era cea mai bună elevă”, ne-a spus aseară, având lacrimi în ochi, Sorin Ferari (foto mic), unchiul fetei

Altar la Universitate, pentru Sorina Ferari

La intrarea în Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi, acolo unde Sorina Ferari urma cursurile Facultăţii de Drept, colegii şi profesorii i-au făcut un altar. Au aprins lumânări şi au pus un afiş cu poza eroinei care le-a îndoliat sufletele. Potrivit liderului studenţilor, colegii vor strânge bani pentru a ajuta familia la cheltuielile pentru înmormântare.

Citeşte şi: O adevărată eroină! A murit după ce a salvat o tânără captivă într-un incendiu

„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
PARTENERI - GSP.RO
„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
Marian, dezvăluire ȘOCANTĂ despre moartea Mădălinei Manole. Se schimbă TOT ce știam!!
Playtech.ro
Marian, dezvăluire ȘOCANTĂ despre moartea Mădălinei Manole. Se schimbă TOT ce știam!!
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
Se întorceau acasă din Italia, când au fost loviți de tragedie. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat când au ajuns în Cluj. VIDEO
Știrileprotv.ro
Se întorceau acasă din Italia, când au fost loviți de tragedie. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat când au ajuns în Cluj. VIDEO
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)