Incidentul a fost semnalat pe 26 ianuarie 2026, la ora 11.25, printr-un apel la 112. Lucrările erau desfășurate în curtea unei grădinițe, situate pe strada Regiment 11 Siret. Polițiștii Secției 2 Galați s-au deplasat imediat la fața locului, confirmând descoperirea.

„La data de 26 ianuarie 2026, la ora 11:25, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, în timpul efectuării unor lucrări de branșare la rețeaua de apă, realizate în curtea unei unități de învățământ preșcolar de pe strada Regiment 11 Siret, din municipiul Galați, au fost descoperite mai multe fragmente osoase.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că, la o adâncime de aproximativ 1,50 metri, au fost găsite mai multe fragmente osoase de diferite dimensiuni, fără a se putea aprecia la acest moment dacă acestea sunt umane sau dacă provin de la un animal”, a transmis IPJ Galați.

Fragmentele osoase au fost ridicate pentru expertiză, iar ancheta continuă. Autoritățile investighează cazul pentru a stabili natura rămășițelor și circumstanțele descoperirii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.