Preşedintele francez Emmanuel Macron a survolat Parisul la bordul unui avion de tip Alpha Jet, înaintea defilării militare de Ziua Naţională a Franţei, o premieră în cazul unui şef de stat francez, potrivit Le Figaro.

Începând cu ora 10 dimineața, ora Franței și până în jurul prânzului, pe bulevardul Champs Elysees vor defila 6.300 de soldați, vor fi 221 de vehicule și 200 de cai, iar pe cer oamenii vor admira 71 de avioane și 25 de elicoptere.

Defilarea va fi deschisă de drapelele a nouă state invitate, majoritatea dintre ele vecine Rusiei sau Ucrainei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

„Parada este marcată de contextul strategic”, a declarat un oficial din biroul președintelui Emmanuel Macron. „Ideea este de a evidenția solidaritatea strategică cu aliații noștri”, a completat acesta.

Demonstraţia aeriană, la care vor participa mai multe aparate europene, va include pentru prima oară drona Reaper, folosită în Sahel împotriva jihadiştilor.

Spectacolul se va încheia cu un cântec compus special pentru această ocazie, intitulat „France” şi interpretat de artista Candice Parise.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a survolat Parisul la bordul unui avion de tip Alpha Jet, înaintea defilării militare de Ziua Naţională a Franţei, o premieră în cazul unui şef de stat francez.

El a publicat la 13 iulie, într-un mesaj postat pe Twitter, o înregistrare video de la bordul unuia dintre avioane, în timpul survolării capitalei.

„Pot să spun că militarii noştri sunt pregătiţi pentru mâine, iar noi vom fi acolo pentru a le spune că suntem mândri de ei”, scrie el enigmatic, fără să spună explicit că se afla la bordul avionului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.