„Când am ajuns la fața locului am încercat să vorbesc cu polițiștii. Unul dintre ei s-a recomandat ca fiind șeful Poliției. Mi-a spus să stau liniștit că totul este în regulă, că omul nu are antecedente, că se discută cu el să îl țină calm”, a declarat Paul Iştoan, fratele unuia dintre muncitorii sechestraţi şi ucişi.

„A doua întrebare a mea a fost ce echipaje au, cu ce se intervine şi mi-au spus că nu e nicio problemă, stai liniștit. Mi-au mai spus să nu merg pe intersecție, ca nu cumva să mă vadă fratele meu. Eu mă bazam că unul dintre ei ar fi fost șeful lor și direct coordonator. Parcă simțeai, un pic, că niciunul nu este autoritatea și coordonatorul. Ceva, ceva parcă se vedea, dar nu puteam să înțeleg, eram și eu în stare de şoc, am stat cuminte și i-am lăsat să își facă datoria”, a adăugat Paul Iştoan.

Echipa de intervenție pe care am văzut-o a venit la aproximativ o oră, după ce am fost eu prima oară acolo. Cred că în jur de 15.30-16.00. Pur și simplu au venit, s-au îmbrăcat ușor, au mai stat un pic la țigară. Negociatorul le spunea să stea liniștiţi, că omul este calm. Practic, negociatorul nu s-a gândit că și unul din ostatici poate să cedeze psihic şi trebuia să ia în calcul și chestia asta

Paul Iştoan:

„Vă imaginați doi oameni care au stat sub amenințarea cuțitului cinci ore. La un moment dat a cedat unul dintre ei, trebuiau să fie foarte pregătiți și precauți. Nu cred că au fost și s-a întâmplat nenorocirea, plus că am întrebat mulți oameni, am încercat să mă uit pe filmări și să aflu cu ce au intervenit. Eu am văzut că aveau doar un baros”, a mai spus fratele victimei.

Lucian Bode a anunțat că șefii IPJ Bacău și ai Poliției Onești au fost înlocuiți, după modul „defectuos” în care cele două instituții s-au comportat în cazul dublei crime de la Onești. De asemenea, ministrul a precizat că raportul final va lămuri faptele, după ce pe corpul unuia dintre bărbații împușcați de Gheorghe Moroșan se văd și urme de gloanțe de cauciuc, nu numai de cuțit.

Citeşte şi:

Șefii Poliției din Bacău și Onești, destituiți de ministrul Bode, după luarea de ostatici în care au murit doi oameni

Ce s-a întâmplat cu plângerile penale în care criminalul de la Onești reclama abuzuri la evacuarea familiei din locuință. Niciuna nu a vizat situația apartamentului

A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
PARTENERI - GSP.RO
A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
Medicul Adrian Marinescu, adevărul halucinant despre reinfectările cu covid-19 după vaccinare
Playtech.ro
Medicul Adrian Marinescu, adevărul halucinant despre reinfectările cu covid-19 după vaccinare
Război în lumea clanurilor din Timişoara. Un interlop jură răzbunare duşmanilor cu pistolul în mână: ”Pe mine nu mă omorâţi, bă!”
Observatornews.ro
Război în lumea clanurilor din Timişoara. Un interlop jură răzbunare duşmanilor cu pistolul în mână: ”Pe mine nu mă omorâţi, bă!”
Horoscop 21 aprilie 2021. Săgetătorii au multe îndoieli și griji legate de muncă, dar și de starea de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 21 aprilie 2021. Săgetătorii au multe îndoieli și griji legate de muncă, dar și de starea de sănătate
Ce și-a scris pe mână fostul polițist Derek Chauvin înainte să fie dus în arest. FOTO
Știrileprotv.ro
Ce și-a scris pe mână fostul polițist Derek Chauvin înainte să fie dus în arest. FOTO
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Telekomsport
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
(Publicitate) Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca
PUBLICITATE
(Publicitate) Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca