G7 ia în calcul să pună pe piață petrol din rezervele de urgență, din cauza exploziei prețurilor cauzate de războiul din Orient

Comentează

Miniștrii de finanțe din G7 iau în calcul să pună pe piață petrol din rezervele de urgență, după ce războiul dintre SUA-Israel și Iran a dus prețul țițeiului peste pragul de 100 de dolari (75 de lire sterline) pentru prima dată din 2022, relatează The Guardian.

Preţurile petrolului au crescut luni cu peste 25%

Miniștrii vor analiza eliberarea rezervelor în cadrul unei conferințe telefonice coordonate de Agenția Internațională a Energiei (AIE), potrivit unui raport publicat de Financial Times.

Ședința de urgență ar urma să aibă loc la ora 8.30 dimineața (ora New York-ului), pentru a discuta impactul războiului cu Iranul, a raportat FT, citând surse anonime apropiate situației.

Informaţia vine în contextul în care preţurile petrolului au crescut luni cu peste 25%, atingând cele mai ridicate niveluri de la jumătatea anului 2022, pe fondul reducerii aprovizionării de către unii producători majori şi al temerilor legate de perturbări prelungite ale transportului maritim, care au cuprins piaţa din cauza extinderii războiului dintre SUA şi Israel cu Iranul.

Trei țări din G7, inclusiv SUA, și-ar fi exprimat până acum sprijinul pentru eliberarea rezervelor de urgență, care sunt deținute de cele 32 de țări membre ale AIE din întreaga lume.

AIE deține rezerve strategice de petrol, ca parte a unui sistem de urgență conceput pentru a ajuta țările să facă față crizelor prețului petrolului. Oficialii americani consideră că o eliberare comună cuprinsă între 300 și 400 de milioane de barili ar fi adecvată, ceea ce ar reprezenta, conform raportului, între 25% și 35% din totalul de 1,2 miliarde de barili aflați în rezervă.

Regula celor 90 de zile care protejează statele UE

Grupurile de coordonare a aprovizionării cu petrol și gaze ale UE se vor reuni, de asemenea, joi, a declarat un purtător de cuvânt, în timp ce monitorizează impactul conflictului asupra rezervelor de petrol ale blocului comunitar. Statele membre ale UE au obligația de a menține stocuri de petrol care să acopere 90 de zile de consum.

Prețul gazelor în Marea Britanie, pentru contractele cu livrare luna viitoare, a crescut luni dimineață cu 19%, ajungând la 163 de pence pe therm. În Europa continentală, prețul de referință a crescut cu 16%, atingând 62 de euro (54 de lire sterline) pe megawatt-oră.

Piețele bursiere s-au prăbușit

Prețurile petrolului au crescut, în timp ce piețele bursiere din Asia, Marea Britanie și Europa continentală au scăzut luni dimineață.

Violențele continue din Orientul Mijlociu au alimentat îngrijorările investitorilor cu privire la o criză de aprovizionare, propulsând petrolul Brent la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani și declanșând o vânzare masivă de acțiuni pe burse.

Indicele britanic FTSE 100, care include cele mai importante companii listate la bursa din Londra, a scăzut cu 1,9%. Indicele DAX din Germania a coborât cu aproape 1%, în timp ce indicele francez CAC 40 a pierdut 0,7%. Indicele Stoxx Europe 600, care urmărește cele mai mari companii de pe întreg continentul, a scăzut cu 1,5%, ștergând toate câștigurile acumulate de la începutul anului până în prezent.

Cel puțin cinci obiective energetice din Teheran și din împrejurimile acestuia au fost lovite de atacuri. De asemenea, compania națională de petrol din Kuweit a anunțat o reducere preventivă a producției pe fondul atacurilor de represalii lansate de Iran.

Strâmtoarea Ormuz, prin care trece de regulă aproximativ o cincime din volumul global de petrol și gaze transportate pe mare, este, în fapt, închisă de o săptămână.

Preţurile petrolului au înregistrat luni o creştere impresionantă de aproximativ 25%, atingând cel mai înalt nivel de la mijlocul anului 2022, în contextul escaladării tensiunilor dintre Statele Unite, Israel şi Iran, iar situația seamănă cu un șoc energetic global, similar cu cel din anii ’70, informează Reuters.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Exclusiv
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește