Gâtuiți de chinezării și părăsiți de tineret, meșterii tradiționali de piele și blănuri își cântă prohodul la Iași. ”Acum cumpără doar oamenii mai în vârstă și ne ducem și noi încet-încet după ei”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De sărbători, străzile Iașului se umplu de căsuțe cu meșteri tradiționali care-și aduc meșteșugul din toată Moldova către orașul celor șapte coline.
Cuprins:
Dar, sugrumați de chinezării, de ii făcute pe bandă rulantă, stegulețe și hărți de ipsos cu România, meșterii adevărați devin mai pesimiști pe an ce trece: nu are cine să le mai învețe meseria, tineretul nu mai poartă blănuri sau căciuli de lână decât dacă-s luate din mall, și nici vremea nu mai ține cu ei. Cum să vinzi căciuli care te păzesc de gerul Bobotezei când în ultimii ani răsar ghioceii încă de la Crăciun?
Vasile Dudanu a învățat meșteșugul de la părinți, care au învățat de la părinții lor
În atelierul lui, Vasile Dudanu ia pielea proaspătă de la producători, ”pe sare”, cum îi zice chiar el. Anii îi poartă mâinile ca un metronom, o întinde, o tăbăcește cu rețeta veche, o trece prin tărâțe și apoi bagă în ea ”chimicale”. Adică o lungește bine de tot și o dă cu ”crom”, pentru luciu și rezistență.
”E ca și cum ai lăcui parchetul”, spune bărbatul la 50 și ceva de ani, râzând. A învățat meșteșugul de la părinți, care au învățat de la părinții lor. E a treia generație din familia sa care îmblânzește și netezește pieile și blănurile pe care le ia doar de la producători din țară.
Îi ies blănuri, căciuli și mănuși pe care le vinde în toată regiunea Moldovei, venind din zona Grumăzeștiului, de lângă Humuleștii Noi și Târgu Neamț, o regiune cunoscută pentru tradiția de sute de ani de prelucrare a pieilor.
”Ce vremuri erau! Nu mergeai în sat fără căciulă în cap”
Tradiția din familia lui Vasile Dudanu se oprește însă la el, fiindcă cei doi copii au deja drumul lor. Băiatul de 27 de ani, absolvent al Universității Tehnice din Iași, e angajat deja de patru ani pe un salariu cu care poate trăi fără griji în țară, în timp ce fata termină îndată liceul la Târgu Neamț și vine la facultate la Iași. N-o spune cu regret, ci cu resemnarea vremurilor în care meșteșugarii din țară sunt o specie pe cale de dispariție.
Merge din ce în ce mai prost, avem de-a face doar cu oameni de vârstă înaintată. Când purta tineretul căciuli era altceva. Și ce vremuri erau, în special la sate! Nu mergeai în sat fără căciulă în cap, mai ales la un bal sau de Crăciun, nici nu concepeai așa ceva. Acum cumpără doar lumea mai în vârstă și ne ducem și noi încet-încet după ei. Vasile Dudanu:
”Mai lucrez acum să completez costume populare, le fac cușme, și în timpul anului am comenzi de la diferite formații, dar de lucrat mult, doar toamna și iarna”, spune resemnat Vasile Dudanu.
”Ar fi bine dacă peste ani am mai fi aici, dar nu cred”
Tot din zona Grumăzeștiului a ajuns la Iași și Petrică Cuibari, cărând după el, cum zice și meșteșugarul c-o voce amară, toată tradiția care a mai rămas în țară.
Dă vina pe tineret, chiar dacă nu îi arată cu degetul. Nu mai sunt bani, tineretul nu mai poartă, se îndepărtează de tradiție, iar cei mai bătrâni iau o căciulă pe care-o poartă și 20 de ani. ”Poate și mai bine. Și atunci, cine mai cumpără? Dacă nu le-am face de calitate, vă dați seama că ar veni omul înapoi să-mi dea căciula de cap. Dar – mulțumesc lui Dumnezeu – n-am avut niciodată o reclamație!”.
Petrică Cuibari e un bărbat bine făcut, înalt, la aproape 1,90, îmbrăcat de iarnă, chiar dacă la Iași sunt mai degrabă +5 decât -2 grade Celsius, cât zice prognoza. Petrică dă vina și pe vreme. Când era tânăr și învăța meșteșugul de la tatăl lui, iernile aveau zăpadă de Crăciun și gerul agăța promoroacă de mustăți. Acum tot aude la televizor că au dat unii clima peste cap și-or să fie iernile ca în Vest, de -3, -4 grade.
”Suntem pe cale de dispariție. În câțiva ani, dacă au dreptate la televizor și clima se încălzește, o să dispărem cu totul. Păi o căciulă din asta bună o iei pe cap la -10 sau -15 grade, cel puțin. Am încercat să diversificăm, facem și șepci din piele, dar copiii de astăzi poartă fesuri, «secondul» a ieșit foarte mult, nu mai merge treaba decât din ce în ce mai rău”, crede Petrică.
”De unde o fi ieșit și ăsta?”
Bărbatul spune că meșteșugul său e legat și de tradiție, că la noi se poartă căciuli ”din moși-strămoși”. Îmi arată cele mai vechi modele, pe care le mai cumpără doar ansamblurile folclorice sau dansatorii - un fel de clop simplu, fără boruri, din lână, dar moale și maleabil.
Iar la export nici nu se gândește Petrică - rușii au piața lor, iar în Vest oamenii n-au avut nevoie niciodată de așa ceva - ”dacă te vede cu o șapcă din asta din piele cu blană în cap se sperie - «de unde o fi ieșit și ăsta?»”.
Afacerea lui Petrică Ciubari e pornită de el, dar meșteșugul l-a prins de la părinți. Dar Petrică spune că la el o să moară, iar pe copii nici măcar nu i-a lăsat să se apropie de ce face el; băiatul e deja la Facultatea de Economie, iar fata ia meditații să dea la anul la Medicină. Până termină ea facultatea, Petrică Ciubari crede că se termină și meșteșugul pălăriilor, blănurilor, care ține, pentru el cel puțin, de-o viață.
”Căciula asta se face de 100 de ani”, îmi spune, îmbrăcându-și mâna cu clopul din lână. „Dar dacă iarna e ca până acum, din ce în ce mai cald, când nu e zăpadă de Crăciun, o să fie bine dacă peste cinci ani mai suntem aici”.Petrică Ciubari:
