Spre o disuasiune nucleară comună

Germania nu vrea să renunţe la scutul nuclear american, ci vrea să-l consolideze printr-o împărtăşire cu cele două puteri nucleare europene: Franța și Marea Britanie. Potrivit cancelarului german, negocierile sunt la început.

„Ştim că trebuie să luăm decizii strategice şi militare, dar, pentru moment, nu a venit clipa”, a declarat Friedrich Merz într-o conferință de presă.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat la rândul lui că vrea să deschidă o „dezbatere stragică” pe acest subect. În octombrie, Macron a dezvăluit în presa germană că a dispus o „reactualizare” a doctrinei nucleare franceze şi că urmează să facă un anunț la începutul anului 2026.

Germania depinde de SUA în ceea ce privește protecția nucleară

Germania nu este autorizată să dețină arme nucleare, dar găzduieşte armament nuclear american aflat sub controlul Washingtonului. În schimb, Franţa sau Marea Britanie ar putea, în mod suveran, să se declare protectorul unui stat vecin.

Interdicțiile nucleare impuse Germaniei „nu înseamnă, cu toate acestea, că nu putem discuta cu alte ţări despre o disuasiune nucleară comună”, a subliniat Friedrich Merz.

„Aceste discuţii sunt în curs. Ele nu sunt incompatibile nici cu împărtăşirea de armament nuclear cu Statele Unite”, a precizat cancelarul german.

Potrivit șefului Comisiei pentru apărare din Bundestag, Thomas Roewekamp, Germania deține capacitățile tehnice necesare pentru dezvoltarea unei arme europene.

„Noi nu deţinem nici rachete, nici ogive, dar beneficiem de un avantaj tehnologic semnificativ pe care-l putem pune în serviciul unei iniţiative europene comune”, a afirmat el.

Donald Trump le cere europenilor să investească mai mult în apărarea lor

Președintele american Donald Trump i-a avertizat în mai multe rânduri pe aliații europeni că nu-i va ajuta pe cei care nu investesc suficient în securitatea lor.

Declarațiile lui Merz vin după ce Joschka Fischer, fost ministru de externe al Germaniei, a propus protejarea Europei cu un sistem paneuropean de arme nucleare.

Fischer a precizat că degradarea situației de securitate pe plan internațional l-a obligat să-și reconsidere vechile opinii pacifiste. „Timpurile s-au schimbat. Suntem amenințați. Trebuie să ne apărăm. Nu mi-am imaginat niciodată că aș spune vreodată asta”, a recunoscut fostul ministru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.