El ar fi încercat să plece din țară încă de marți, când i-a fost respins accesul pe aeroportul din capitala Colombo de agenţi ai serviciilor de imigraţie. În acest context, s-ar fi luat în calcul evadarea sa cu ajutorul unei aeronave de patrulare, conform unor surse din domeniul apărării.

În cele din urmă, alături de soția lui și de o gardă de corp, Gotabaya Rajapaksa a decolat miercuri dimineață din capitala Colombo, la bordul unui avion Antonov-32, a precizat un responsabil din domeniul imigrație pentru AFP.

„Paşapoartele lor au fost ştampilate şi s-au îmbarcat în acest zbor special al forţelor aeriene”, a explicat oficialul citat.

Ulterior, un oficial al aeroportului din capitala Maldivelor, Male, a confirmat că aeronava la bordul căreia se afla Gotabaya Rajapaksa a aterizat în insule, iar președintele, soția sa și garda de corp au fost duși într-o destinație necunoscută, sub escorta poliției.

Înainte de asta însă, aparatul de zbor în care se afla Rajapaksa a așteptat mai bine de o oră autorizația de aterizare în Maldive.

„Au fost momente de tensiune, dar până la urmă totul s-a terminat cu bine”, a declarat sub acoperirea anonimatului un oficial al aeroportului.

Manifestațiile de amploare de la finalul săptămânii trecute au culminant intrarea protestatarilor în reședințele președintelui și premierului. Gotabaya Rajapaksa a fost transferat, sâmbătă, cu o navă a marinei în portul Trincomalee din nord-estul insulei din Oceanul Indian.

Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia după dezvăluirile Emiliei Șercan privind plagiatul
Recomandări
Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia după dezvăluirile Emiliei Șercan privind plagiatul

Mii de protestatari au încercuit ulterior reședința sa din Colombo. Au pătruns în clădire, unde au fost filmați făcând baie în piscina din palatul prezidențial, în bucătăria reședinței sau în sala de gimnastică. De asemenea, au apărut informații că oamenii au găsit milioane de rupii (zeci de mii de dolari – n.r.) îngropate în palat.

Manifestanții au cerut demisia lui Rajapaksa, pe care îl acuză de proasta gestionare a crizei economice. El a promis că va pleca din funcție astăzi, 13 iulie.

Și premierul Ranil Wickremesinghe și-a anunțat demisia, sâmbătă, când protestatarii au ajuns și la reședința sa, pe care au incendiat-o.

Sri Lanka se află în colaps, depinzând de ajutorul oferit de India și de alte state, în timp ce autoritățile încearcă să negocieze un plan de salvare cu Fondul Monetar Internațional.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
GSP.RO
Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Playtech.ro
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Connect-R, despre cazul preotului Visarion, acuzat de hărțuire sexuală și viol: 'Încetați să...'
Viva.ro
Connect-R, despre cazul preotului Visarion, acuzat de hărțuire sexuală și viol: 'Încetați să...'
Ultimele clipe din viața lui Cami, mama din Găești care și-a luat zilele după ce copilul ei a murit înecat în piscină
Observatornews.ro
Ultimele clipe din viața lui Cami, mama din Găești care și-a luat zilele după ce copilul ei a murit înecat în piscină
Ce s-a întâmplat înainte să se sinucidă Camelia, îndurerată după ce singurul ei copil s-a înecat
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat înainte să se sinucidă Camelia, îndurerată după ce singurul ei copil s-a înecat
Călin Geambaşu, reacţie dură după moartea lui Arşinel: “S-a legat cu lanţuri de scaun şi poziţie, pozând în victima sistemului”
FANATIK.RO
Călin Geambaşu, reacţie dură după moartea lui Arşinel: “S-a legat cu lanţuri de scaun şi poziţie, pozând în victima sistemului”
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
HOROSCOP
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații
PUBLICITATE
O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații