România are la carburanţi preţuri comparabile cu cele din ţări din UE unde puterea de cumpărare e de şase- şapte ori mai mare şi echivalente cu acelea din ţări care n-au în subsol nici gaze, nici ţiţei. Resurse atât de uşor cedate, pentru redevenţe derizorii, încă de guvernarea PSD, dar nerenegociate nici de actuala putere. În faţa porcăriei flagrante a petroliştilor, derulată sub masca economiei de piaţă (cerere/ ofertă), dar fiind în fapt abuzuri monopoliste, singurii care reacţionează sunt automobiliştii şi, împinşi spre faliment, transportatorii auto. Situaţia a devenit explozivă. De la fronda celor care plătesc la pompe cu bănuţi la îndemnul de a boicota benzinăriile şi chiar, cum am văzut îngrijorător pe forum, de a le incendia, oamenii caută cu disperare măsuri de contracarare a lăcomiei petroliştilor.
Singurele impasibile sunt autorităţile. Papagalii de la Consiliul Concurenţei dorm de cinci ani, cu lefuri exorbitante, pe o anchetă vizând practici de cartel, acuzate de opinia publică. Premierul Boc se miră ipocrit de ce se întâmplă (deşi TVA şi accizele mărite de el sunt una din cauze), dar nu mişcă un deget, pretextând că e economie de piaţă şi că preţurile nu pot fi administrate, impuse de către stat. Aşa e. Dar tot în economia de piaţă – cum s-a şi procedat prin Occident, ba şi în Ungaria -, constatându-se preţurile nejustificate, Guvernul poate aplica “taxa Robin Hood”: suprataxarea profiturilor exagerate ale companiilor. Dacă ar pierde chiar şi 95% din roadele lăcomiei, petroliştii s-ar mai gândi înainte de a creşte preţul. Neuzând de această frână, Guvernul le este, prin pasivitate, complice.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro