Pe 2 ianuarie, Mercur va intra în casa beneficiilor. Pentru că perioada şederii lui în acest sector este scurtă, este bine ca nimic din ceea ce se bazează pe banii sau bunurile pe care ar urma să le primească Racii prin intermediul unor tranzacţii generoase, să fie luat în calcul, ca un temei solid, până la jumătatea lunii februarie, când Mercur va reveni, după retrogradare, în Vărsător.
Pe 3 ianuarie, Marte va intra în casa relaţiilor afective dar şi a relaţiilor cu copiii. Relaţiile sentimentale vor avea de suferit, până pe 5 martie, de pe urma unei atitudini exigente sau exagerate.
Relaţiile nativilor cu copiii se pot complica, apărând atitudini ostile, reacţii negativiste, copiii manifestând tendinţa de a-i controla, de a-i şantaja sentimental pe părinţi sau de a le ignora demersurile pedagogice, de unde şi fireasca nemulţumire a acelora.
Primele semne pot apărea încă din 4, 5 şi 6 ianuarie dimineaţa, când sunt posibile scenele de gelozie sau dorinţa câte unui Rac de a-şi „pedepsi” iubitul sau iubita.
Între 6 şi 8 ianuarie dimineaţa, la locul lor de muncă, pot avea loc schimbări şi măsuri organizatorice de genul „una caldă, una rece”.
Din 8 ianuarie după-amiaza, unii nativi pot deveni antipatici, taciturni, necooperanţi. Este perioada când se acutizează cuadraturile la grad perfect între maleficii care alimentează sau exacerbează această predispoziţie conflictuală.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |