Iadul din Kandahar

Baza Aeriana Kandahar. Afganistan. In inima desertului fierbinte ce se contopeste departe, in zare,  intr-o ceata stravezie, cu albastrul cerului de vara de care nici un nor nu mai are puterea sa se agate, cateva sute de militari romani traiesc periculos, fiecare ceas, fiecare secunda, la granita dintre viata si moarte. Inamici nevazuti, fara chip si fara nume, lovesc neincetat din umbra baza militara, casa de imprumut a soldatilor exilati intr-un razboi strain. Intr-o inclestare oarba, de hartuire, moartea vine naprasnic de nicaieri si de pretutindeni de unde talibani invizibili scuipa ranjind rachete ucigase.

Doua zile, doua atacuri. Doua zile, patru raniti. Mai intai trei americani civili care lucrau in-tr-un punct de lucru de langa gardul exterior al bazei si mai apoi un roman, un maior ciuruit usor, e adevarat cu foarte mult noroc, de schijele care s-au imprastiat peste tot atunci cand racheta de 107 mm a explodat la doi pasi de el. Au mai fost si altii. Unii au ajuns la infirmerie sau la spital. Altii au ajuns acasa, acoperiti cu steagul tarii lor. Atacuri dure, care acum cateva luni se produceau mult mai rar. Acum, insa, la Kandahar lucrurile stau cu totul altfel. Aproape ca nu trece o zi fara ca bombardamentele cu rachete sa nu rupa ritmul de viata al militarilor cantonati aici. Si nu de putine ori chiar firul vietii soldatilor care cad rapusi de schijele desprinse din rachetele lansate de la doar cativa kilometri de baza. Fie ca sunt romani, fie ca sunt americani sau canadieni, cand sunetul strident al sirenei spinteca aerul fierbinte dupa o explozie care face ca pamantul sa se cutremure, toti militari se aduna in acelasi loc: in buncarele de beton. “In Afganistan, situatia s-a deteriorat, a crescut pericolul. La inceputul misiunii noastre se inregistrau doar vreo patru atacuri cu rachete pe luna. Acum ne lovesc in fiecare zi. Depinde unde cade racheta. Poate fi la noi sau la camarazii din Coalitie”, spune lt. col. Vasile Vreme, comandantul Batalionului 341 Infanterie ”Rechinii albi”.

Cand racheta de 107 mm, arma preferata a talibanilor, loveste baza, elicopterele fortelor speciale sunt deja pe cer. Cu aparatura speciala pilotii scotocesc de la  inaltime fiecare catun in care s-ar putea refugia asasinii. Zadarnic, insa. ”E foarte greu sa ii prindem. Teroristii nu duc un razboi deschis, ci unul de uzura, de hartuire. Asaza rachetele pe un stativ, pe pietre, chiar si pe un damb de pamant, le directioneaza din ochi, dupa care le conecteaza la un telefon mobil sau la un simplu ceas desteptator. Lansarea intarziata se face de la distanta, ori cand suna acel telefon, ori cand suna ceasul la ora programata. Cand se produce atacul, teroristul nu mai e de mult acolo. Gasim doar resturi din proiectil sau chiar si alte rachete pregatite pentru lansare. Atat”, explica seful ”Rechinilor albi”. Asa au procedat si cand au lovit sala de mese in care erau cateva sute de militari si civili atac in care multa lume a fost ranita, si in celelalte sapte atacuri cu rachete care au vizat baza in doar doua saptamani. Au lovit si au fugit. O data, doar o singura data, romanii au vazut chipul celor care seamana moarte. Patru barbosi cu ochi sticlosi, infasurati in straie lungi pana in pamant, au fost scosi la lumina, dintr-o vagauna inghitita in maruntaiele unui munte. Prea batran sa fie inchis, dar nu si pentru a ucide perfid, unul dintre teroristi a fost eliberat. I-au dat drumul din nou printre ai lui. A durut. A fost ca si cand vietile celor ucisi de rachetele lui nu valoreaza absolut nimic.

Minele antitanc pot fi ascunse cu usurinta sub colbul afgan. O mana de nisip este de ajuns ca explozibilul ucigas sa fie camuflat. De aceea, luptatorii romani sunt atenti la cele maI mici detalii. Fiecare metru de pamant este verificat pentru ca TAB-ul sa nu calce pe bombe si sa sara in aer.

Orice iesire in afara bazei militare e un real pericol. Talibanii pot trage de oriunde. Dispusi in dispozitive de aparare, luptatorii romani inainteaza cu precautie prin desertul afgan.

Zi si noapte, militarii romani, fie din Batalionul 341 Infanterie “Rechinii albi”, fie din Batalionul 2 Infanterie Calugareni, patruleaza cu TAB-urile in toata provincia Kandahar, chiar si pana in apropierea granitei cu Pakistanul. Satele afgane, drumurile care fac legatura intre ele si intinsul desert sunt ”periate” in cautarea teroristilor. Misiuni cu risc maxim, in care nu au voie sa greseasca. Pentru ca asta le-ar fi fatal si s-ar intampla doar o singura data.

Urmărește-ne pe Google News