Cele mai vechi biserici datează din secolul al XVII-lea şi sunt foarte bine conservate. În timpul unui sejur în Grecia, spaţiul restrâns şi timpul te vor ajuta să vizitezi cel puţin una dintre frumoasele mănăstiri.
Mănăstirea Evangelistria
Situată la aproximativ 5 km nord de oraşul Skiathos, Mănăstirea Evangelistria este construită pe panta unui munte, înconjurată de o verdeaţă luxuriantă, cu păduri de pini. Cu trei cupole şi un iconostas cu adevărat magnific, acesta se numără printre cele mai importante edificii de cult din grupul insulelor Sporade şi cu siguranţă cel mai semnificativ din Skiathos.
Construcţia mănăstirii a durat între anii 1794 şi 1806, iar pe parcursul revoluţiei greceşti din anii 20 a jucat un rol deosebit, oferind adăpost şi bani luptătorilor şi refugiaţilor.
În interiorul mănăstirii se găseşte şi o expoziţie de produse locale şi un muzeu de folclor bisericesc în incinta presei de măsline, unde pot fi admirate haine preoţeşti, cărti rare şi manuscrise din secolul al XVII-lea, icoane bizantine si cruci din lemn.
Mănăstirile Kounistra şi Agios Charalambos
Mănăstirea Kounistra este situată în partea de sud-vest a insulei, într-un cadru minunat, umbrită de copaci înalţi, la care poţi ajunge pe un drum liniştit şi pitoresc prin pădure. Construită în secolul al XVII-lea, edificiul uimeşte prin catapeteasma din lemn şi frescele fascinante.
Mănăstirea Agios Charalambos, poziţionată în partea de nord a insulei Skiathos, a fost renovată de curând şi este aşadar într-o stare foarte bună, iar dacă nimereşti într-o zi bună, vei da peste o armată de pisici, gata să fie cocoloşite şi mângâiate.
Geanina Ichim
Sejur Skiathos Grecia
Vila Manos 2*- de la 92 euro/persoana, transport individual, 6 nopti de cazare fara masa, asistenta turistica. Detalii pe www.besttourism.ro , call center 031/2263325
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro