Igor Bergler, cel mai bine vândut autor român: „Conspirațiile sunt boala mintală a secolului XXI”

Într-un dialog extins pentru Libertatea, el a vorbit despre documentarea riguroasă pe care o face în romanele sale, evoluția cititului în România, dispariția criticilor literari, rolul conspirațiilor în scris, cât și despre ambiția de a-și transforma cărțile în filme produse la Hollywood.

Igor Bergler este regizor, scenarist și critic de film, doctor în management și profesor de naratologie, însă mulți îl cunosc drept cel mai bine vândut autor român din ultimii 30 de ani și singurul ale cărui cărți au fost publicate în 35 de țări, de cele mai mari grupuri editoriale ale lumii, de la Penguin Random House la Grupo Planeta. 

A apărut pe piața românească de carte în 2015, odată cu lansarea romanului „Biblia pierdută”. La acea vreme, a stabilit un record de 300.000 de exemplare vândute, cu ajutorul unui plan de marketing bine pus la punct. Simplu fie spus, și-a gândit în detaliu atât povestea, centrată în jurul unui personaj autohton cu potențial internațional, Vlad Țepeș, cât și lansarea, printr-o promovare riguroasă, care a implicat atât precomanda cu autograf, cât și trailer-ul de carte, inițiative pe care le-a inventat în plan local, după cum susține. Munca i-a dat roade, iar succesul nu s-a lăsat așteptat.

La o primă vedere, cei care nu-i citesc cărțile și doar citesc despre ele, au tendința de a-l compara cu Dan Brown (Codul lui Da Vinci), atât pentru conspirațiile în care-și învăluie poveștile, cât și pentru scriitura alertă, genul care te poartă cu sufletul la gură prin acțiune, ca într-un film. Însă Bergler își documentează minuțios romanele, iar cititorii se pot îmbogăți în urma lor atât cu adevăruri istorice, cât și cu referințe literare atent alese. Pe lângă curiozitatea și setea de cunoaștere de care dă dovadă, în operele sale autorul aduce și un omagiu iubirii de carte pe care o poartă.

„Lectura mea a început cu titluri din filme”

Drumul lui a început în Timișoara, oraș unde și-a trăit copilăria, într-o familie numeroasă, într-o casă cu o bibliotecă glorioasă, unde atât mama, cât și cele trei mătuși i-au insuflat dragostea pentru lectură, obișnuind să-i citească povești nemuritoare. Într-o discuție cu Libertatea, el a povestit cum a început să citească în jurul vârstei de 4 ani: „La acea vârsta deja mergeam la filme, taică-meu mă punea să citesc titlurile din ziarul local, Drapelul Roșu, să mi le aleg. Lectura mea a început cu titluri de filme.”

Cinematografia a rămas o piatră de temelie în viața lui, atât prin faptul că a studiat regie de film, scenaristică şi filmologie la Bucureşti, iar apoi regie de film şi televiziune la Berlin, cât și prin colecția personală de peste 20.000 de filme originale pe care o are în prezent. Mai mult, a scris şi regizat 12 filme, dintre care două lungmetraje au fost considerate de presa de atunci primele thriller-uri româneşti şi primele produse de o televiziune independentă din ţară. 

Ulterior, drumul profesional l-a dus înspre marketing, unde s-a supraspecializat, cât şi management, ba chiar este și posesorul unui doctorat în managementul campaniilor electorale. A lucrat în publicitate, a creat și promovat mărci celebre, a scris la reviste de cinema, a moderat emisiuni culturale și a predat în diferite universități din țară și străinătate. Cu tot acest background în spate a pornit și pe drumul literaturii. „Suntem produsul întâlnirilor noastre până la momentul în care facem ceva. Toate întâlnirile noastre, dacă știm să scoatem ce-i mai bun din ele, se văd în felul în care evoluăm în viață. Bineînțeles că totul vine din film, din marketing, din ce făceam înainte.”

„Toate cărțile. Testamentul lui Abraham”

La final de octombrie 2025, Igor Bergler a lansat Toate cărțile. Testamentul lui Abraham, un thriller pasionant cu și despre cărți, mai exact un spin-off al fenomenului editorial Testamentul lui Abraham, unde acțiunea este văzută din perspectiva îndrăgitului personaj Columbus Clay, detectivul care nu uită niciodată nimic. „Testamentul lui Abraham”, roman apărut în 2017, în două nouă luni de la apariție a atins pragul de 100.000 de exemplare vândute, iar la ora actuală are peste 350.000 de exemplare vândute numai pe piața românească. Alături de Biblia pierdută, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, a primit votul publicului pentru Cea mai râvnită carte, vot pe care nu l-a pierdut nici în 2018, când a apărut „6 povești cu draci”, republicat în 2025 cu titlul „Un detectiv și niște tablouri dintr-o expoziție și alte povestiri.”

Bergler este un personaj direct și ironic, care nu se sfiește să spună ceea ce gândește, cu un umor ascuțit, care-și înțelege foarte bine publicul. În discuția pe care am purtat-o cu el, mi-a spus că Toate cărțile este o poveste de sine stătătoare, dar cei care vor să o înțeleagă într-un context mai larg și complet, ar trebui să citească inițial Testamentul lui Abraham. „Prima e mai mult despre dragostea de cărți decât a doua”, explică el, nu fără a preciza că noua carte este și mai puțin stufoasă decât cea anterioară. 

„Am decis să facem două tipuri de cărți, pentru că am mai multe tipuri de cititori. Sunt cei care vor acțiune, partea de thriller și zic «nu ne mai aburi cu atâta istorie, ne chinuim prea mult!» și ceilalți care vor contrariul: «vrem mai multă istorie, mai multă cultură, mai multă istoria literaturii și a artei!» dar sunt destui și cei care iubesc tot așa cum e. 

Am decis să împac și capra și varza, și să le dau celor care vor mai multă istorie, cărți mai groase, cele din seria Charles Baker, care se scriu mai greu –Biblia pierdută, Testamentul lui Abraham și Minciuna lui Michelangelo – iar pentru ceilalți am zis să scoatem o altă serie, cu un detectiv foarte simpatic pe care l-am descoperit odată cu Testamentul lui Abraham, care se numește Columbus Clay. Din această serie fac parte Templul Umbrelor și Toate cărțile care sunt cam la jumătate, 60% din celelalte, partea de istorie este ținută sub control ca amploare, dar tot nu scăpați de ea”, povestește scriitorul.

„Suntem victimele istoriei pe care o trăim”

În noua carte, istoria personală a lui Columbus Clay este combinată cu istoria mare a lumii, așa că atunci când l-am întrebat de ce este important să avem și perspectiva lui, scriitorul a spus: „Suntem victimele istoriei pe care o trăim. N-avem cum să scăpăm de istoria lumii, dacă nu suntem idioți sau inconștienți. Totul e legat și nu avem cum să scăpăm, numai dacă nu înțelegem nimic din ce se întâmplă în jurul nostru.”

Procesul de documentare al scriitorului este unul specific, riguros și amplu, unul care-l poartă absolut în toate locurile despre care scrie. „Mă duc peste tot. În general, scriu în holul unui hotel, acolo îmi place cel mai mult. Văd oameni, mă inspiră. E un microcosmos acolo și văd tot ce se întâmplă în relațiile interumane, de la cei care se iubesc și se ceartă, la cei care aproape se iau la bătaie, sunt dezumflați sau entuziaști. Am fost în toate spațiile despre care am scris, chiar și în San Pedro Sula din Honduras, cel mai periculos oraș din lume, despre care puteți citi în Testamentul lui Abraham.”

Când vine vorba de durata în care leagă povestea de la un cap la altul, Igor mărturisește că o carte îți umblă în cap mult timp, de la ideile care-ți tot apar în funcție de locurile unde te plimbi, la modul în care le prelucrezi în gând. Redactarea propriu-zisă, după cum afirmă, e de câteva luni. Toate cărțile a scris-o în cinci luni. În general, o carte îi ia între patru și opt luni. 

„Sunt cărți la care am lucrurile destul de clare în minte, după care se duce naibii totul, pentru că, nu știu cum, poveștile au viața lor, iar personajele pleacă în altă parte decât unde te aștepți tu. Cărțile scrise cu program sunt schematice și tehnice. Ale mele o iau razna și de multe ori ajung în altă parte decât unde mi-am propus. La Testamentul (lui Abraham), spre exemplu, am scris epilogul înainte de orice, se întâmplă și astfel. La altele nu știu cum o să termin. N-am o metodă, ca să zic așa.”

„Nu s-a schimbat nimic, s-a democratizat doar accesul la informație”

În România, statisticile cu privire la cumpăratul de cărți este îngrijorător, la fel și cel cu privire la citit (suntem pe ultimele locuri în Europa), așa că am fost curioasă să aflu cum vede Bergler rolul unei biblioteci în prezent, cu atât mai mult cu cât viața noastră s-a digitalizat din ce în ce mai mult. 

„Unii dintre oamenii care își iau acum informațiile din online își luau înainte informațiile de la birtul satului. Nu s-a schimbat nimic, s-a democratizat doar accesul la informație și informația din online e strâmbă, în cea mai mare parte a ei, sigur, nu toată. Trebuie să știi ce cauți, să ai discernământ și să ai un pic de spirit critic. Rolul bibliotecii e la fel dintotdeauna…. că a devenit electronică, credeți-mă, e mult mai bine așa, dintr-un anumit punct de vedere, pentru că nu mai ocupă spațiu! Eu aveam numai scandaluri acasă, «iar au venit cărți, domne, termină, oprește-te!» 

Când termin o carte de scris, donez alte trei cutii de cărți, cele pe care le-am folosit în documentare. Sigur, îmi pare rău de ele, dar n-am unde să le țin pe toate, așa că păstrez esențialul. Problema cu biblioteca fizică este că înainte românii aveau biblioteci pline cu cărți …. netăiate, aveau de fapt un rol decorativ nu cultural, pentru că trebuia să-ți umpli casa cu ceva. 

Am amintiri din copilărie în acest sens: când mergeam în vizită, anumiți prieteni de familie ai părinților mei aveau biblioteci impresionante cu tot ce apărea atunci dar când scoteam o carte din raft… avea paginile lipite. Acum, fabricile de mobilă au distrus biblioteca, au scos-o din design, nu o mai găsești. Mergeți în magazinele de mobilă și vedeți; cumpărați o sufragerie cu bibliotecă, nu există. Majoritatea celor care-și fac biblioteci își fac rafturi speciale sau le iau de la Ikea. 

Rolul bibliotecii e tot pe acolo în societatea românească, iar asta cu se citește mai puțin e o minciună, e o capcană, o văicăreală. Chiar se citea înainte mai mult? Pe de altă parte dacă astăzi se dă Hamlet pe un canal mare de streaming, într-o zi o mai multă lume află despre această capodoperă decât în toată istoria omenirii”, spune scriitorul. 

El menționează cum e adevărat că au dispărut criteriile și e foarte greu să-ți dai seama ce contează cu adevărat, deoarece producția e imensă, industrială și nimeni nu o mai poate urmări, așa că aceste criterii sunt necesare. Igor aduce în discuție dispariția criticilor de carte, în lipsa unor specialiști, nu mai ai în cine să ai încredere. 

„Înainte aveai încredere în ce ziceau doi, trei critici, dar acum nu mai poți. Nici la filme nu mai poți, decât dacă crezi ce spun tot 2,3 oameni. E foarte greu să decizi ce e bine să citești – de fapt, nu ce e bine – ce seamănă cu tine, ce ți se potrivește. Pentru că și literatura e de foarte multe feluri și pentru foarte multă lume. Dacă ai citit 30.000 de cărți din alegere personală, arbitrară, nu înseamnă că ai citit, să fim serioși. E același lucru ca și când te-ai uita pe TikTok. Nu e nicio diferență. E nevoie de discernământ, dar, în primul rând, e nevoie de o educație și de cineva care să te îndrume”, adaugă.

De la dispariția criticului literar la ce înseamnă literatură valoroasă în prezent

În ceea ce privește educația, scriitorul spune că aportul familiei și al școlii în a-i apropia pe tineri de lectură a rămas constant, este același care a fost mai mereu și că situațiile sunt particulare pentru a trage o concluzie generală. 

„Nu-mi spuneți că pe acei copii de țărani care au făcut facultăți și au ajuns și intelectuali, îi forțau părinții să citească sau au văzut cărți în casă, nu e cazul. Cred că rolul formator e mai degrabă în educație și în comportament, în a insufla valorile principale ale vieții. Sigur, dacă ai noroc să crești cu o bibliotecă în casă e cu atât mai bine. Mi-a spus cineva, nu știu dacă redau exact, «dacă nu ai crescut cu o bibliotecă în casă e destul de greu să-ți imaginezi tu că o să citești sau copilul tău va citi». Dar nici măcar asta nu e sigur. Nu e o certitudine, nu e o regulă, deși în mare parte poate fi așa. 

Au apărut acum tot felul de influenceri de cărți, care pare că și-au ratat vocația, n-au reușit pe zone mai controversate ale internetului sau mai eu știu ce alte locuri. Vorbesc despre cărți, dar problema este că majoritatea dintre ei sunt semianalfabeți, le prezintă într-un mod în care îți vine să plângi. Majoritatea nu își aleg cărți fundamentale, ci comerciale. 

Apoi, dacă mai citesc altceva, literatură mai de calitate, nu înțeleg nimic din ea, fac o varză din interpretarea ei. Acum, problema e, ce facem cu ăștia? Îi înjurăm sau îi lăsăm măcar să deschidă apetitul altora? Apoi, chiar dacă omul citește tot felul de maculatură, la un moment dat se poate întâlni și cu un alt tip de carte. Și mai e și povestea cu «mai bine citești măcar maculatură, decât să nu citești nimic». Nu știi cum e mai bine, sunt mai multe nuanțe la mijloc, atât în cazul familiei cât și în discuția în care influencerii de carte contează cu adevărat, poate că da.”

Am vrut să știu și ce considerăm literatură valoroasă astăzi, dar Bergler spune că e aproape imposibil de răspuns, deoarece este vorba de criterii: „Cine mai stabilește criteriile? Cine stabilește axiologia? În cine ai încredere? Asta întreb. Dispariția criticului literar a fost și bună, pentru că împingeau și ei ciorbele, mai ales în România. Sunt ciorbari mulți dintre ei. Sau au preferințele personale, care pot fi sau nu onorabile. E bine că au dispărut din punctul ăsta de vedere. E rău pe de altă parte, pentru că nu mai ai niciun fel de criteriu după care să te ghidezi. Avem de-a face cu o ruptură a criticului literar față de publicul larg. E un cerc vicios de fapt, un sewing circle cum se spune în engleză, un cerc neîntrerupt, în care sunt niște găști care se recomandă între ei, se laudă între ei, se invită numai între ei, dar, personal, se și urăsc unii pe alții. Dacă se îndepărtează de grup încep să se bârfească, e ceva îngrozitor.”

„Minciuna lui Michelangelo”, prima carte din România care critică creștinismul

Igor Bergler are și obiectivul de a-și educa publicul prin elementele de cultură pe care le inserează în cărți. Autorul spune că a avut mereu o vocație pedagogică, predă atât la universități din țară cât și din lume, iar scrisul său are și o dimensiune ușor didactică pe care încearcă să o facă cât mai interesantă. „Celor care urmăresc acțiunea încerc să le dezvolt un pic atât cunoștințele, cât și gândirea critică. Din această cauză au cărțile mele succes, nu din cauza crimelor sau a răsturnărilor de situație, oricât de sângeroase, spectaculoase sau de cinematografice ar fi.” 

Spre exemplu, continuă scriitorul, Minciuna lui Michelangelo este prima carte din România care vorbește critic despre creștinism și apariția acestuia. „A avut un succes teribil, ceea ce a dus și la apariția unui podcast pe care-l fac la Voxa, Istoria nefardată a creștinismului”, alături de Bogdan Caranfilof, un profesor de istorie din Botoșani, un intelectual admirabil. Va apărea și cartea în primăvara viitoare, atunci o să apară controversa. Însă doar pentru cei care citesc. M-am mirat că nu a iscat un mai mare scandal, nici cartea, nici podcastul – nu pentru că asta mi-am propus – dar mă așteptam la niște reacții mai viguroase ale ultra-ortodocșilor, ale patrioților… nimic. Liniște totală! Dovadă că nu-i interesează omul care scrie, care spune ceva în cărți. Dacă aș fi apărut la o televiziune din astea ale poporului să combat ceva, atunci aș fi fost sfâșiat de analfabeți și de tot felul. 

Iată însă o temă pe care am deschis-o în România, și care e încă sensibilă, despre care nu s-a discutat și nu se discută deloc, decât foarte vag. Am încercat și să provoc câteva fețe teologice, bisericești la un duel pe scenă în fața publicului, dar niciunul nu vrea, toți se feresc. Dacă credeți cu atâta ardoare în ceea ce susțineți și aveți argumente pentru asta, participați la dezbatere, apărați-vă dacă e cazul! Sau vă interesează doar oamenii care vă sunt supuși, care vă pupă-n fund necondiționat?! Când cineva vă pune o întrebare răspundeți, îl blestemați, tăcând.”

„Toate cărțile mele sunt despre conspirații”

Igor Bergler declară că toate cărțile lui sunt despre conspirații, dar asta nu înseamnă că și crede în ele. 

„Conspirațiile sunt boala mintală a secolului XXI, evident. Au început de pe la mijlocul secolului XX, tot așa, de când s-a democratizat informația și de când orice idiot poate să zică o chestie și alți idioți au nevoie ca lumea intreaga să le explice de ce nu e adevărat ce a zis acesta. E o problemă de control – n-am cum să nu știu de ce se întâmplă unele lucruri. 

De exemplu, Gigi care a fost corigent la toate materiile, care abia a terminat zece clase, însă știe totul despre fizica cuantică, despre dominația lumii… haide domne! Reinventez conspirații despre care s-a tot discutat, le modific puțin dar în esență le iau peste picior! Sunt destui cei care-mi iau în serios cărțile, e treaba lor, dreptul lor. Nu o să zic niciodată «nu faceți asta» sau «dacă faceți asta, sunteți proști!» Odată mi-a zis un amic: «uite, am citit Biblia pierdută, n-am știut lucrurile astea despre Vlad Țepeș!». Am stat și m-am gândit….să-i zic că le-am inventat eu sau să-l las să creadă?  

Până la urmă nu am tăcut. Și mi-a zis «cum adică, am cumpărat cartea aia și m-ai mințit?!» Știți povestea aia cu «dacă apare la televizor nu e adevărat, dacă e într-o carte e adevărat. De unde știi? Am citit eu.» Mai contează și ce ai citit și de unde și dacă ai capacitatea de a decela adevărul de minciuna sau ficțiunea de realitate.”

„Scriu cărți pentru cât mai multă lume”

Discuția noastră a ajuns și la importanța culturii în societatea românească, la soluțiile pe care le vede pentru a-i apropia pe oameni de ea. Bergler a spus că el face tot ce poate, scriind cărți pentru cât mai multă lume. După cum precizează, de-a lungul celor zece ani de activitate a primit sute de mii de mesaje de la oameni care-i spun că datorită lui s-au întors la cărți, deși n-au mai citiseră de peste 10-15 ani. 

„Mi-am făcut datoria să aduc lumea spre literatură, spre cultură. Mai cred însă că asta trebuie să facă în primul rând statul.” În ciuda succesului pe care-l are la public, autorul nu a primit atât de multă apreciere și de la comunitatea scriitorilor. 

„Nu vreau să vorbesc despre confrații mei de breaslă, ca să zic așa. E treaba lor, să facă ce vor. Dacă nu iau nimic de la mine, foarte bine, nici nu trebuie, dar nici să se plângă după aia. Până acum nu am fost înjurat de altcineva în 10 ani, decât de scriitori. Este incredibil”, spune el. 

Bergler spune că este blamat pentru că e comercial, dar crede că mulți ar fi trebuit să învețe ceva de la el, mai ales că a fost publicat în peste 35 de țări. Scriitorul vorbește de pozele sale în care este înconjurat de mii de cărți, cele de la precomenzi. Pentru Toate cărțile a avut 40.000 de precomenzi. 

„Autorii din România, 90% dintre ei, nu au vândut în viața lor atâtea cărți”, completează, nu însă fără a sublinia cum el a introdus în marketingul de carte autohton anumite tactici de succes, precum precomanda cu autograf sau trailerul de carte. „Acum toți o fac“, susține, „dar au pe masă 500 de cărți, pe când la el sunt 40.000. Acum serios, suntem ființe umane, cum să nu explodezi?!“, completează cu umor Bergler „uită-te la el, ceva nu e în ordine! Ori e mason, ori e susținut de extratereștri ori le-a spălat creierul ălora care i-au citit cărțile sau a prins el o șmecherie”, descrie unele dintre conspirațiile care îl vizează direct. 

Însă, explică mai departe, cărțile sale au 800 de pagini și părți ample despre filozofie, istorie, istoria culturii și a civilizației: „Că nu sunt «mare literatură» în sensul de registru stilistic, cu asta pot fi de acord. Nici nu urmăresc asta, mă interesează alte lucruri. Nu sunt cărți scrise ca să ia premii, în mod evident, îi știu pe cei care fac asta și îi respect. 

Dar trebuie să înțelegi că, așa cum există filmul de artă la care merg 10 oameni, există și filmul pentru un public larg, iar multe dintre aceste filme sunt capodopere ca să o zicem așa, pe aia dreaptă, sau sunt filme care devin artă în timp. În ceea ce mă privește, uitați-vă la două poze, opuse aș zice, una cu ce semnez eu la precomenzi și una cu ce semnează marii intelectuali, cei care mă  disprețuiesc, și o să vedeți limpede unde e sorgintea urii lor viscerale față de mine.”

Un plan de marketing, un film pe zi și o operă

La final, am mers cu Igor Bergler la începutul său în literatură, în urmă cu 10 ani, când a pus în aplicare un plan de marketing în 10 puncte, odată cu „Biblia Pierdută.” A găsit trei personaje, cele mai celebre din lume din punct de vedere ficțional/ literar și l-a ales pe cel câștigător. 

„Unul era Sherlock Holmes, dar nu era al nostru, unul era Iisus, dar Dan Brown îl angrenase deja în cărțile sale, și încă unul – care pentru mine e personaj ficțional, să fie clar! să nu se întrebe lumea! –  Dracula. Și mi-am spus: păi ce altceva  mai ar putea fi mai interesant ca marketing în străinătate, decât povestea lui Dracula spusă de unul care a crescut la poalele castelului lui?! 

Există prejudecata asta că dacă ești dintr-un anumit loc, ai mai multe informații, ceea ce nu e riguros adevărat, pentru că distanța în timp și spațiu poate să-ți dea o viziune mult mai clară. Dar merge ca un cârlig pentru marketing și eu l-am folosit”, explică el. Apoi a găsit cea mai bună editură de la vremea aceea din România, Rao, dar și cei mai buni agenți din străinătate. 

Bergler consideră că a ajuns la punctul opt din zece, dacă ar fi să facă o evaluare a ceea ce și-a propus de la cărțile sale. „N-am terminat, nici măcar la Biblia Pierdută nu am ajuns la 10 din 10. Am făcut-o bestseller românesc, dar n-am făcut-o încă bestseller mondial. Iar la ultimul punct, al zecelea lea, îmi doresc să fie produse filme la Hollywood după cărțile mele. Mai am aceste două puncte și o să încerc să-mi duc planul până la capăt”, spune el. Momentan, s-a întors la o mai veche pasiune, cea de scenarist. 

„Am montat o operă care-mi place foarte mult, am găsit înțelegere la directorul Operei Române, căruia i-a plăcut proiectul meu, m-a încurajat să-l facem! Bărbierul din Sevilla în viziunea lui Bergler, va fi ceva cum nu s-a mai văzut! O să muriți de râs. Premiera va avea loc în martie anul viitor”, a anunțat scriitorul.

Tot de la început se încadrează și dragostea lui pentru filme: „de când m-am născut, cred că nu e o zi în care să nu fi văzut cel puțin un film.” Își amintește de Cinemateca Eforie și cum, pe timpuri, programul începea de la 9:00 dimineața la 00:00 noaptea, iar la fiecare oră aproape era alt film. „Ani în șir, am intrat în cinematecă la primul film și ieșeam la ultimul.” 

Pasiunea asta s-a menținut vie de-a lungul anilor astăzi având o colecție de peste 20.000 de filme pe suport DVD, Blue-Ray și 4K. „Unii colecționează mașini, eu colecționez filme.” 

Pe contul său de Facebook a făcut atât un top personal de 150 de cărți, cât și unul de 150 de filme. „Nu zic că au o valoare absolută sau că aici este esența adevărului, dar sunt gusturile mele, pentru care pot să argumentez, desigur. E posibil să fie filme mai bune sau chiar mai mari decât cele menționate dar care nu mă atrag deloc, nu-mi vorbesc, nu mă emoționează, nu-mi spun nimic. La fel e și la cărți. Avem un anumit gust, doar că în interiorul gustului e important să fim informați cu privire la tot ce apare.” 

Plănuiește și o carte pe această tematică, anul viitorul, un „top berglerian” al capodoperelor cinematografice, pe două secțiuni – una cu filme valoroase și una nostalgică, cu topul celor care i-au construit viața și copilăria, care nu sunt considerate neapărat capodopere. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Tot în 2026 plănuiește să lanseze o carte de non-ficțiune Istoria nefardată a creștinismului (după podcast-ul Voxa) dar și continuarea la Biblia pierdută. 

„Modelul meu de creator e Chaplin. La filmele lui se bucurau de la analfabeți la intelectuali de mare clasă, de la oameni de condiție socială joasă și până la nobili. Toată lumea găsea ceva la filmele lui și asta mi-am propus să fac și eu din momentul în care am scris prima carte. 

Nu știu dacă atins chiar tot în materie de sensibilitate, dar la ce succes au, cred că acoperă  destul de multe gusturi. Cât timp o să mă vrea publicul, o să continui să scriu. Când nu o să mă mai vrea – dacă se va întâmpla acest lucru – nu o să mă bag pe gât nimănui cu forța….«eu vă vreau, chiar dacă voi nu mă mai vreți!» O să pun punct și o să trec mai departe. 

Deocamdată lucrurile merg și lumea mă vrea, iar eu încă mă bucur să scriu. La fel, când o să se oprească bucuria, când nu o să mai simt nicio satisfacție, nu o să fac efortul ăsta. Încă am lucruri de spus, deși devine din ce în ce mai greu și provocator”, încheie scriitorul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.