De aproape zece ani, in Polonia este acordat premiul „Absurditatea anului”. Manifestarea, organizata de un post de radio si de un cotidian polonez, are rolul de a „premia” cele mai ciudate evenimente care au avut loc in aceasta tara in anul care a trecut. Lupta pentru primul loc a fost foarte stransa, cei aproape 20.000 de polonezi care au votat avand pareri impartite, evenimentele vizate fiind unele mai absurde decat altele.
Trofeul „Absurditatea anului” a fost acordat consiliului local din Podlasie. Motivul: consilierii au propus organizarea unei conferinte avand ca tema conservarea si dezvoltarea zonelor aflate la malul marii. Propunerea a fost acceptata si s-a trecut la organizarea conferintei, fiind aprobate sume importanete de la bugetul local. Singura problema: Podlasie se afla la aproape 400 de kilometri de Marea Nordului, iar grija consilierilor pentru ce se intampla acolo nu era justificata. La protestele locuitorilor, conferinta a fost anulata. Totusi, consilierii au fost rasplatiti pentru grija lor pentru natura: ei au primit premiul, care consta intr-un colac de WC poleit cu aur, pentru cea mai absurda initiativa.
Locul doi a fost ocupat de spitalul Madurowicz, a carui director i-a spus unui pacient care dorea internarea ca acest lucru nu este posibil. Totusi, directorul, binevoitor, a afirmat ca poate incerca internarea, cu conditia ca pacientul sa vina cu propriul pat de acasa. Directorul a declarat ca ciudata solutie se explica prin faptul ca nu mai era nici un loc liber in spital. El a „ratat” la mustata primul loc in aceasta competitie.
Pe locul trei s-a clasat o organizatie din Varsovia care militeaza pentru drepturile animalelor. Membrii ei au protestat zile in sir in fata unei ferme din Opole, pe motiv ca proprietarul isi tine vacile in camp deschis, desi afara era ger. Ei au cerut in repetate randuri ca vitele sa fie bagate intr-un grajd prevazut cu incalzire, care exista pe terenul fermei. Situatia s-a lamurit dupa ce proprietarul le-a explicat protestatarilor ca vacile erau dintr-o specie canadiana, special selectata pentru a rezista la temperaturi extrem de scazute.
O mentiune speciala a fost castigata de conducerea liceului din Rzeszow, care a decis inchiderea tuturor toaletelor din scoala, in incercarea de a-i impiedica pe cei 1.000 de elevi sa fumeze acolo. Urmarea, elevii au trebuit sa gaseasca alte metode de „usurare”, atunci cand erau presati de nevoi fiziologice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.