Foştii revoluţionari din 1989 nu s-au lăsat până nu au obţinut ceea ce au dorit.
După ce vechiul Guvern condus de Emil Boc le-a tăiat indemnizaţiile, revoluţionarii au organizat mitinguri peste mitinguri împotriva regimului PDL şi au participat la toate protestele faţă de partid şi de preşedintele Traian Băsescu.
Cuprins:
Se pare că perseverenţa revoluţionarilor, care nu şi-au mai primit indemnizaţiile de la 1 ianuarie acest an, a dat roade. Guvernul USL, condus de Victor Ponta, a votat joi seară, neaşteptat pentru mulţi, alături de modificarea Legii referendumului, reluarea plăţilor pentru revoluţionari sistate de la începutul acestui an.
Valoarea unei indemnizaţii lunare ajunge la 2.117 lei. Alte măsuri care implică indemnizaţiile
pentru revoluţionari prevăd diminuarea cu 10% a cuantumului indemnizaţiilor reparatorii aflate în plată. Vor fi sistate plăţile pentru revoluţionarii cercetaţi de DNA.
Anul trecut, în februarie, Camelia Voicu a dezvăluit pentru Libertatea că soţul ei, Constantin, care e liderul asociaţiei Phoenix, din Constanţa, i-ar fi propus, în locul pensiei alimentare pentru copilul pe care îl au împreună, să devină revoluţionar cu acte în regulă şi să beneficieze de indemnizaţia lunară de 2.400 de lei acordată de stat pentru acest statut. Apoi, Libertatea a dezvoltat subiectul şi a scos la lumină afacerile derulate de mafia certificatelor de revoluţionar. Constantin Voicu, preşedintele Asociaţiei Phoenix, din Constanţa, a recunoscut într-un interviu acordat ziarului nostru că “85% din revoluţionarii cu patalama sunt falşi”.