„Admite în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Mocanu Ionuţ Nando şi Mocanu Daniel împotriva deciziei penale nr. 737/AP din 06 noiembrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secția penală, în dosarul nr. 5712/109/2022. Trimite cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 5”, a anunțat Curtea Supremă, condusă de Lia Savonea. Primul termen a fost stabilit pentru 17 martie.

Amintim că Dani Mocanu și fratele său au fost implicați într-o bătaie în august 2022. Ei au lovit violent cu ranga un bărbat lângă o benzinărie din Pitești. Victima a suferit o fractură craniană și a fost lăsată întinsă pe asfalt, dar a supraviețuit.

Înalta Curte, condusă de Lia Savonea, va reanaliza dosarul lui Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor
Imagine de la bătaia din 2022

După 3 ani, în noiembrie 2025, frații Mocanu au fost condamnați definitiv la închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Dani Mocanu a primit 4 ani, Ionuț Nando Mocanu a primit 7 ani. Cei doi au fugit însă din România înainte de pronunțarea sentinței, dar au fost prinși după câteva zile în Italia și acum sunt în arest la domiciliu. Autoritățile române încearcă să-i aducă în țară, iar Curtea de Apel din Napoli trebuie să ia o decizie.

Foarte important, Înalta Curte, condusă de Lia Savonea, a dat mai multe decizii controversate numai în 2025. De exemplu, omul de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu a scăpat definitiv de condamnarea la 7 ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”. Și fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a scăpat de acuzațiile privind mita de aproape 800.000 de euro. De asemenea, fostul ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, și fostul președinte Eximbank, Mircea Costea, au obținut și ei anularea condamnărilor și eliberarea din închisoare prin deciziile ÎCCJ. Și Lucian Duţă, fost președinte al CNAS, condamnat pentru o mită de 6,3 milioane de euro, a fost scăpat de închisoare de Curtea Supremă.

Lia Savonea, care conduce Curtea Supremă din vara lui 2025, s-a remarcat ca magistrat prin decizii discutabile. Printre acestea, anularea condamnării definitive la aproape 14 ani de închisoare pentru omor în cazul lui Mario Iorgulescu, care a condus mașina beat și drogat și a omorât alt șofer, dar și condamnarea unui bărbat la doar opt luni cu suspendare pentru viol, victima fiind nepoata lui de 13 ani, Savonea justificând că fetița și-a dat consimțământul.

Tot Lia Savonea a stabilit că rechizitoriul în Dosarul Revoluției, în care a fost judecat Ion Iliescu, a fost neconform, iar până la urmă fostul președinte al României a murit și nu a mai suportat rigorile legii.

În plus, ea a votat împotriva tăierii pensiilor speciale ale magistraților, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a atacat de două ori la Curtea Constituțională legea asumată de Guvernul Bolojan în Parlament.

În acest context, Libertatea a dezvăluit în noiembrie 2025 că Lia Savonea va primi drept locuință de serviciu un apartament cu 5 camere în centrul Bucureștiului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

malganis 03.02.2026, 16:50

O sa ii dea un NUP cat...casa ! Astea le numeste presa DECIZII CONTROVERSATE !...Adica decizii impotriva firii, pe care, se pare, nimeni nu are sange in instalatie sa le conteste...

Avatar comentarii

Toni2 03.02.2026, 17:40

Ceea ce face lia savonea cu dosarele celor condamnați pe care îi scapă de pușcărie pe bani mulți probabil este inadmisibil iar autoritățile statului în domeniu incapabile, sau complice în rezolvarea dosarelor inculpaților politici și a celor cu mulți bani, așa ceva este inadmisibil.

Avatar comentarii

ctintiri 03.02.2026, 19:13

il va gasi nevinovat ......

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.