„Cred că putem spune că frontul de incendii este încet spre punctul de a fi stăpânit”, a declarat la televiziunea publică ERT Yiannis Kontzias, primarul din Istiaia, un orăşel din Evia.
„Ieri, am văzut lumina soarelui pentru prima dată după multe zile”, a adăugat el, făcând referire la norii uriaşi de fum care acopereau insula.
În regiunea muntoasă Gortynia, bogată în păduri dense şi cu râpe adânci, din Peloponez, situația este însă mult mai precară.
Potrivit lui Christos Lambropoulos, guvernatorul adjunct al regiunii Arcadia situată în Peloponez, pompierii îşi concentrează eforturile ca focul să nu ajungă la Muntele Menale, înconjurat de o pădure groasă.
„Satele nu par a fi în pericol pentru moment, dar condiţiile se schimbă de la oră la oră”, a spus el la ERT.
De la izbucnirea incendiilor pe teritoriul grec, pe fondul temperaturilor extrem de ridicate – un record pentru ultimele trei decenii – trei persoane și-au pierdut viața.
Grecia a mobilizat armata pentru a se lupta cu flăcările, iar state precum Franța, Egipt, Elveția și Spania au trimis avioane care să sprijine eforturile de stingere a incendiilor.
Și România a trimis 108 pompieri pentru a ajuta Grecia la stingerea incendiilor. Convoiul format din mașinile de intervenție și suport care a plecat cu 108 pompieri salvatori din România a ajuns sâmbătă în Atena și a fost direcționat imediat către insula Evia.
În urma incendiilor, s-au auzit voci care cer demisia unor înalţi responsabili care în iunie încă asigurau că ţara era bine pregătită.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a prezentat scuze publice luni pentru modul în care autoritățile au gestionat incendiile de vegetație izbucnite în mai multe zone din Grecia și a anunţat că a aprobat un pachet de asistenţă de 500 de milioane de euro pentru Insula Evia şi regiuna Attica, de lângă Atena.
Cauzele incendiilor din Grecia sunt neclare, dar autoritățile spun că erorile și neglijența umană sunt de cele mai multe ori de vină.