Companiile de cablu şi telefonie şi-au forţat clienţii să semneze contracte care conţin articole prin care sunt obligaţi să plătească abonamentul pe toată perioada stabilită iniţial, chiar dacă doresc să renunţe înainte de termen. Mai mult, aceştia sunt obligaţi să suporte şi o taxă suplimentară de reziliere. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) susţin că aceste clauze sunt abuzive şi că românii îşi pot face dreptate în instanţă. Oamenii care consideră că furnizorii le-au introdus clauze abuzive în contracte trebuie să depună o plângere la ANPC. Comisarii de la Protecţia Consumatorului o vor analiza, iar dacă plângerea este solidă, vor da în judecată furnizorul. “Dacă judecătorii vor constata existenţa clauzei abuzive, furnizorii vor fi obligaţi să o retragă din toate contractele şi să-i despăgubească pe toţi consumatorii pe acea perioadă”, a spus Mihai Meiu, director ANPC.

Comisioanele, impuse ilegal

Românii mai pot ataca şi clauzele abuzive impuse de bănci, cum ar fi comisioanele de risc, de administrare sau cele de genul “Banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânda”. “Până acum, orice client al unei instituţii financiare care avea un contract de credit ce conţinea clauze abuzive putea acţiona banca în instanţă în nume propriu. În cazul în care acesta avea câştig de cauză, clienţii aceleiaşi bănci care se aflau într-o situaţie asemănătoare nu aveau nici un beneficiu. Odată cu noile reglementări, pentru eliminarea clauzelor abuzive din contracte va acţiona ANPC ori asociaţiile de consumatori din care fac parte minimum 3.000 de persoane. Dacă procesul are succes, toate contractele agentului economic respectiv se modifică”, ne-a declarat avocatul Codruţ Avram.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.