Cuprins:
UPDATE ora 10:00 – Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii pot consulta notele pe site-ul evaluare.edu.ro.
În total, au fost înregistrate 14.176 de contestaţii, reprezentând 4,79% din numărul total al lucrărilor. Comparativ, în 2025 au fost depuse 19.101 contestaţii, respectiv 6,08% din totalul lucrărilor. Cele mai multe contestaţii au vizat proba la Limba şi literatura română – 8.981, în scădere de la 11.354 anul trecut. La Matematică au fost depuse 4.888 de contestaţii, faţă de 7.392 în 2025, iar la Limba şi literatura maternă – 307, comparativ cu 355 anul trecut.
Potrivit ministerului, reevaluarea lucrărilor contestate a dus la creşterea notei pentru 8.696 de lucrări, la scăderea notei pentru 4.265 de lucrări, iar în cazul a 1.215 lucrări nota a rămas neschimbată. La Limba şi literatura română, pentru 77,86% dintre lucrările reevaluate diferenţa dintre nota iniţială şi cea finală a fost de cel mult 0,5 puncte, în plus sau în minus. În 417 cazuri nota nu a fost modificată. La Matematică, 98,85% dintre lucrările reevaluate au înregistrat diferenţe de maximum 0,5 puncte între nota iniţială şi cea finală, iar pentru 778 de lucrări nota a rămas neschimbată. La Limba şi literatura maternă, în cazul a 77,52% dintre lucrările reevaluate diferenţa dintre nota iniţială şi cea finală nu a depăşit 0,5 puncte, iar pentru 20 de lucrări nota a rămas aceeaşi.
Mâine, 9 iulie, se va publica ierarhia de admitere la liceu 2026 pe admitere.edu.ro , unde elevii pot vedea pe ce poziție sunt în județul lor, în funcție de media la Evaluarea Națională 2026.
Notele după contestații la Evaluarea Națională 2026
Candidații nemulțumiți de rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au putut depune contestații la centrele de examen sau le-au transmis electronic, în zilele de 1 iulie, 2 și 3 iulie 2026, iar astăzi vor afla nota finală.
„Nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere”, precizează Ministerul Educației.
Cum se stabilește nota finală după recorectarea lucrărilor
În cazul în care, după recorectare, diferența de notare față de nota inițială este mai mare de un punct şi jumătate, în plus sau în minus, lucrarea este reevaluată de alți doi profesori evaluatori.
Nota finală este cea acordată de cea de-a doua comisie de contestații.
Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2026
Examenul de Evaluare Naţională a fost susținut integral, în 2026, de 143.251 de absolvenți de gimnaziu dintr-un total de 148.268 de elevi înscriși, dintre care doar 7 elevi au avut media generală maximă, ceea ce reprezintă cele mai puține medii și note de 10 din ultimii 14 ani. Totodată, 79% dintre elevi au avut medii mai mari sau egale cu 5, înainte de contestații.
Datele oficiale arată o scădere importantă a performanței generale comparativ cu sesiunea din anul precedent, când 85 de elevi au obţinut medii generale de 10 şi 83,1% dintre elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5.
Cum se calculează media de admitere la liceu
Pentru admiterea la liceu nu mai este luată în calcul media claselor V-VIII, începând din 2023. Media de admitere a absolvenților clasei a VIII-a este media generală la Evaluarea Națională, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probe.
Absolvenții instituțiilor de învățământ vocaționale vor susține și probe de aptitudini, iar notele obținute vor fi luate în calcul pentru stabilirea mediei de admitere la liceu.
1. Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la Liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel:
(3*APT + MA)/5 = MFA unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere.
2. Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:
(APT + MA)/2 = MFA unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere.
3. Pentru profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel:
0,2 MA + 0,8 NP = MFA unde: NP = nota la proba de verificare a cunoştinţelor la disciplinele limba și literatura română şi matematică.
Cum se departajează elevii cu medii de admitere egale
Între 13 şi 20 iulie 2026, elevii, împreună cu părinții, completează fișele de opțiuni pentru înscrierea la liceu, iar repartizarea computerizată are loc pe data de 22 iulie.
Etapa a doua a repartizării computerizate începe în 10 august, iar repartizarea va avea loc în perioada 17-18 august.
La admiterea la liceu, în 2026, media gimnazială va fi primul criteriu de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere, şi nu nota la proba de limba şi literatură română, cum era anterior. Până în 2023, media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a era ultimul criteriu de departajare.
Astfel, în cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.
b) nota obţinută la proba de limba și literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;
c) nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale;
d) nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștinţelor de limbă maternă, susţinută conform prevederilor Art.10 din anexa 1 la OMECTS nr. 5802/31.08.2010, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.
În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate mediile menționate la punctele a)-d) egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.
Calendar admitere liceu 2026
- 8 iulie 2026 -Transmiterea mediilor de admitere și a ierarhiei județene către comisiile de admitere.
- 9 iulie 2026 – Anunţarea ierarhiei la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a.
- 13-20 iulie 2026 – Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a.
- Completarea fişelor de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt judeţ şi depunerea/transmiterea fişelor.
- 13-20 iulie 2026 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicaţia informatică centralizată) a datelor din fişele de înscriere.
- 13-20 iulie 2026 – Verificarea de către părinţi şi candidaţi a corectitudinii datelor din fişa listată de calculator, corectarea eventualelor greşeli în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator.
- 20 iulie 2026 – Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti, precum şi a listei absolvenţilor care nu participă la repartizarea computerizată.
- 20 iulie 2026 – Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fişelor de opţiuni originale la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti.
- 21 iulie 2026 – Verificarea şi corectarea eventualelor erori din bazele de date.
- 21 iulie 2026 – Corectarea erorilor şi confirmarea încheierii modificărilor în aplicaţia informatică centralizată.
- 22 iulie 2026 – Repartizarea computerizată în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a.
- 22 iulie 2026 – Comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi computerizat în învăţământul liceal.
- 22 iulie 2026 – Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământ liceal din judeţ/municipiul Bucureşti.
- 23-28 iulie 2026 – Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.
- 28 iulie 2026 – Transmiterea de către unităţile de învăţământ liceal a situaţiei locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în această etapă de admitere.
- 29–31 iulie 2026 – Rezolvarea de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a situaţiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
- 31 iulie 2026 – Afişarea centrului de admitere şi a situaţiei locurilor rămase libere.
- 10–12 august 2026 – Primirea cererilor de înscriere a candidaţilor pentru etapa a doua de admitere.
- 17–18 august 2026 – Repartizarea candidaţilor din etapa a doua, de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti.
- 18 august 2026 – Transmiterea către Centrul naţional de admitere a rezultatelor repartizării.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7c6eb21ac55ecc60445f71ec2f1a3bd0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0610e1bf552a114d6cd1580502d01536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1b8892df94cc6fe2357e09114c8f74fb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_29be6f21f4dd0559cbe2ac4f57f67db2.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_304eebcbeaed135b9462957267ab8430.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7719a330ce3939105c6539a4fdf8ab8c.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_430c1bfc2bd61f930b3eeae592c92e63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c45165c8c8867d612e2a0c734ac226fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_6d302c0662f4fd182efc6c6b38292e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_5700ac5f1e1e9025fa2d1322931053ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3d4ea85b672bb8103d907d5ce5f8e8de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_11d3f1abd710f1862522946653aa06b0.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_c05ff1625af257af4d3d484c49af0f25.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_066b8787962b3b84f503d93471ee1f36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_199e9ce42c45deafe76269130a88a109.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d373c0fe620695c23673112760ef0a23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4b6e09dc7eb8d484765d04cca76f1f2a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_62a4d1c7d5da70e5173dced5c99be257.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_35f1cc0ad2b8fde52e399dd64466213d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/congres-pnl-2026-noua-echipa-bolojan-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mihaela-bilic-la-munte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ines-de-ramon-si-brad-pitt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_399702b8b9412e00f9cdef8f3ba4c9ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d45adec5e0c08a5d2d7f7fc9459f5bd0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/iliebolojan-congresul-extraordinar-pnl-21-iunie-2026-dumitru-angelescu-3.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-australianca-cazare-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/piscina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/stilul-japandi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/conac-elvetia-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/operatie-asupra-ochiului-scaled-e1783516220517.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cnas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/12/new-project-1-13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alexandra-zara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dsp-control-spital-brasov.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/saracie-profimedia-1029761599-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-dupa-usa-palatul-cotroceni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/internet-fix--foto-ilustrativ-shutterstock2515856589-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/america-sarbatoreste-sambata-4-iulie-250-de-ani-de-la-independenta-si-fondarea-sa-foto-profimedia-e1783099613424.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.