În noul videoclip al piesei lansate de Pepe apar imagini rare cu familia acestuia. Noul proiect semnat de Pepe este o arhivă deschisă în care momente păstrate zeci de ani în albume și pe casete video vechi ies în sfârșit la lumină. De la bunicul artistului, care astăzi ar fi avut peste o sută de ani, până la copiii generației actuale (Maria, Rosa, Pepe jr și Ayan), clipul urcă treaptă cu treaptă în istoria neamului.

Pepe si YasmineIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„«Viața de țigani» e despre noi, despre cum am crescut. Frați, surori, veri, verișoare, toți la o masă, toți în aceeași casă. Eu așa am știut că e viața. Cu gălăgie multă, cu iubire și mai multă, fără mulți bani, dar cu absolut totul. Cine a crescut ca noi va înțelege din primele secunde”, a declarat emoționat Pepe.

„Când m-am uitat la Yasmine, copilă, în arhivă, mi-am dat seama de un lucru pe care nu îl gândisem niciodată așa. Ea trăia deja viața ei atunci. Eu trăiam viața mea. Iar peste ani, aveam să ne întâlnim, să ne iubim, să facem o familie. E ca și cum, în filmul ăsta, ne-am fi văzut pentru prima oară”, a mai mărturisit artistul, potrivit Tvmania.

Pepe a dezvăluit cum au reacționat părinții lui, Mamia și nea Ion, atunci când au văzut imaginile. „Tata, omul care a ținut familia în picioare zeci de ani, nu și-a mai putut ascunde lacrimile. Iar dacă piesa și filmul ăsta au reușit asta într-o cameră de zi, în fața celui mai dur dintre toți, atunci am știut că sunt exact ce trebuiau să fie. Mi-a spus doar atât: «Ai prins acolo tot, băiete. Absolut tot»”, a povestit Pepe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.