Incidentul a avut loc în jurul orei locale 19.40 pe strada António Vilar. „ O echipă de trei polițiști de la investigații criminale se aflau la fața locului. Aceștia au devenit imediat ținta gloanțelor, fiind nevoiți să riposteze și să deschidă focul, în legitimă apărare”, a declarat Hugo Abreu, un comisar adjunct. Cei trei ofițeri de poliție, cu vârste între 30 și 40 de ani, au fost duși la un spital din Snata Maria din capitala portugheză, însă viața lor nu este pusă în pericol.

Alte două femei au fost rănite și duse la același spital, iar starea lor este, de asemenea, stabilă. Una dintre femei a fost împușcată în cap, iar alta în abdomen, aceasta fiind supusă unei intervenții chirurgicale. De asemenea, oamenii legii au anunțat că au găsit o armă, însă nu au făcut nici o arestare și nici nu au identificat atacatorii.

Cartierul este deja cunoscut pentru gradul înalt de violență și pentru trafic de arme. Polițiștii sunt chemați de multe ori să intervină în cartier, însă de cele mai multe ori alertele sunt false și nu au existat împușcături, spre deosebire de noaptea trecută.

Sursa foto: www.ionline.pt

Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro

Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Viva.ro

Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Observatornews.ro
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Știrileprotv.ro
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Gina Pistol a început să plângă la Chefi la Cuțite. Povestea unei concurente a făcut-o să cedeze
FANATIK.RO
Gina Pistol a început să plângă la Chefi la Cuțite. Povestea unei concurente a făcut-o să cedeze
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Orangesport.ro

Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Unica.ro
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
HOROSCOP

Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE