Patru bărbați tatuați și plini de mușchi au făcut scut în jurul lui Liviu Dragnea, la ieșirea acestuia din sediul ICCJ, unde a fost audiat de procurori în procesul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman.
Liviu Dragnea a primit încuviințarea judecătorilor ICCJ de a pleca mai devreme de la proces. La ieșire, unul dintre cei patru bodyguarzi l-a agresat pe unul dintre susținătorii mișcării #REZIST, venit să protesteze în fața sediului instanței supreme. Ambii au fost legitimați și amendați pentru tulburarea ordinii publice.
La ieșire cei patru bărbați, unii dintre ei tatuați au avut aceeași atitudine protectoare fata de liderul PSD pana la urcarea acestuia în mașină cu care venise.
Întrebat de către jurnaliști cu privire la identitatea celor patru protectori, Liviu Dragnea a insistat că nu îi cunoaște. Ba, mai mult, înainte de a se urca în mașină, acesta i-a întrebat, la rândul lui, pe cei patru bărbați cine sunt.
Pentru că se bănuia că acela care i-a trimis pe cei patru bărbați la ICCJ pentru a-l proteja pe Dragnea este Codrin Ștefănescu, politicianul a fost întrebat dacă infirmă sau confirmă zvonurile. Codrin Ștefănescu a declarat, astfel, despre cele patru persoane că sunt membre ale partidului
CITEȘTE ȘI:
VIDEO EXCLUSIV. “Dosarul” TAROM, episodul 1: Cursa de Roma, în pericol din cauza unui cauciuc uzat ”cosmetizat” cu vaselină
VIDEO/ Dobrogea turistică, bine ascunsă de ochii turiștilor – de la munții de coral, la cel mai vechi oraș din România
Editorialul de Claudiu Săftoiu. Referendumul ilegal din Catalonia a învins: provinciile muncitoare fug de statul corupt
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro