Ca sa nu piarda spatiul comercial din piata bucuresteana Berceni-Oltenita, Vasile Ciocianu, patronul SC „Popas Turistic Apollo km 11” a adus in fata instantei Curtii Supreme de Justitie doua facturi fiscale false cu care, culmea, demonstra ca a cumparat un spatiu apartinand Administratiei Domeniului Public. Facturile, emise de o firma de materiale de constructii, „atesta” ca, pe langa tavan fals, vitrine frigorifice si faianta, societatea „Popas” a cumparat cu 10 milioane de lei „una bucata cladire magazin Piata Berceni-Oltenitei”. In urma expertizelor grafologice s-a dovedit ca facturile fiscale, care au fost date in alb lui Ciocianu, fusesera masluite de contabila firmei „Popas”. Cei care au emis facturile au declarat ca, atunci cand au inmanat documentele, erau „ametiti” dupa mai multe pahare baute impreuna cu Vasile Ciocianu si ca efectiv nu stiau sa le completeze. In prezent, Politia Sectorului 4 a inceput urmarirea penala impotriva comerciantului din piata, acuzandu-l de „inregistrare in contabilitatea societatii a unor date inexacte si uz de fals.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.