Un vaccin, o injecție făcută cu un ac nesterilizat i-a schimbat complet viața încă de când era școlar. Mihai Valeriu Buhuș, din Mediaș, Sibiu, trage după el, de mai bine de 23 de ani, chinurile cumplite ale unei boli care l-a nenorocit. E infectat cu virusul HIV, are SIDA, o maladie cruntă care i-a mâncat încet, încet trupul și l-a izolat de lume. Ca să-și permită hrana și medicamentele indispensabile, Mihai are nevoie, lunar, de un ajutor de 2.500 de lei. Dar și de un laptop, fie el și mai vechi, care să-i alunge singurătatea.
Pentru Mihai Valeriu Buhuș, amintirile unei copilării normale, lipsită de griji, se opresc, ca-ntr-o peliculă cenzurată brutal, la vârsta de opt ani. Atunci, baierele cerului s-au deschis și au revărsat potopul asupra bietului copilaș. Stările de rău permanente și răcelile parcă fără de sfârșit, ba chiar și pneumonia prin care Mihai a trecut i-au făcut pe părinți să le ceară specialiștilor să ii facă un set de analize complete. Și-au zis că poate copilul lor are nevoie de un tratament cu vitamine care să-i întărească organismul, sistemul imunitar…Așa, au aflat că băiețelul lor, de numai opt ani, e infestat cu virusul HIV. Adică e bolnav de SIDA! Bieții oameni au sperat că poate medicii s-au înșelat, că poate aparatura medicală a dat greș…Însă, testele trimise periodic la București, din trei în trei luni, au confirmat că Mihai e seropozitiv!
Infectat cu HIV înainte de 1989, într-un spital
”Am crezut că înnebunim…Copilașul nostru avea doar opt ani și era bolnav de SIDA, era seropozitiv. Tragedia noastră a fost cauzată înainte de 1989 când nu existau seringi și ace de unică folosință. L-au îmbolnăvit în spital unde tot mergeam cu el pentru răcea des, era sensibil…Boala a răbufnit după câțiva ani ca și în cazul altor copii de vârsta lui tratați în același loc. Unii au murit, săracii”, povestește Mihai Buhuș, tatăl lui Mihai-Valeriu.
De atunci au trecut 23 de ani în care Mihai – diagnosticat, printre altele, cu SIDA stadiul C2 -, a cunoscut nu numai agresivitatea incurabilei boli și complicațiile ei groaznice (hepatită cronică, tromboză profundă, convulsii, steatoză hepatică), ci și greutățile financiare pe care maladia i le-a așezat pe umerii săi firavi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_330981fd61403194f4ffd14b5f7a341c.jpg)
”Ne descurcăm din ce în ce în ce mai greu din puținii noștri bani. Cheltuielile sunt uriașe, iar veniturile noastre sunt modeste. Pentru că Mihai are sistemul imunitar foarte scăzut, îl internăm foarte des în spital, la Mureș, la secția de boli infecțioase, pentru tot felul de afecțiuni. Îi injectăm acid hialuronic în față, pentru mușchii s-au atrofiat, au căzut… Să arate și el cât de cât…E peste o sută de euro o fiolă și a făcut zeci până acum…Noroc că tratamentul pentru SIDA e gratis… Dar ne trebuie o hrană adecvată, anumite vitamine pentru el…Astea costă… Ca să putem să-i oferim o viață cât de cât normală, cu un regim și o susținere nutritivă adecvate bolii de care suferă, avem nevoie de un sprijin financiar de 2.500 de lei lunar. Facem un apel disperat la toți aceia care ne pot fi alături să ne ajute”, a mai spus Mihai Buhuș.
Părăsit de prieteni, Mihai ar vrea un laptop, fie el și la mâna a doua
În viața lui Valeriu-Mihai s-a consumat, pentru o scurtă perioadă, o iubire. Alături i-a fost o tânără, și ea bolnavă de SIDA, care însă a pierdut lupta cu boala. Acum, tânărul sleit de puteri își duce existența însingurat pentru că toți prietenii l-au părăsit.
”Numai noi, familia, am rămas lângă el. Lumea îl ocolește și chiar îl jignește câteodată vorbind urât despre el și despre boala pe care, de mic copil, o are fără vina lui. Am mai avea nevoie și de un laptop, chiar și la măna a doua, în fața căruia Mihai șă-și piardă timpul, să mai vorbească cu lumea pe internet”, a mai adăugat tatăl tânărului bolnav de SIDA.
Cei care doresc să îl ajute pe Mihai o pot face donând în următoarele conturi ale Fundației Ringier România:
RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR
Donează online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 7 ani la rubrica AJUTA COPIII
ACȚIUNE UMANITARĂ FINANȚATĂ ȘI PUBLICATĂ DE FUNDAȚIA RINGIER

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cc2093a4ff661368840d774e01ac39ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_594347af3ed147575f3cc2251898239c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_19c8839621e55af3edd00a12e918ca0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_28e137cdf108887d351be2cc3e1d9ef3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_18154f4fa957763b439ccfcaf9cd65e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_6750697407643ec37ab424a4d8e9971a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_60437f3d8e92e689b0df108510e93ffe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_830fcec5367a9788166eaac2cc4ad930.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.