Fata s-a trezit în miez de noapte pentru a merge la toaleta din curte, ar fi auzit un foc de armă și a picat ca secerată. Rudele au transportat-o pe fată la spital, însă medicii nu au mai putut face prea multe pentru ea și au declarat-o moartă. Astfel că proaspătul ei soț, părinții și ceilalți membri ai familiei au îngropat-o cu toate tradițiile locale, în rochie de mireasă, sicriul fiind așezat într-o criptă.
Distrus de durere soțul fetei a mers a doua zi la cimitir pentru a-și plânge iubita însă a avut un șoc imens când a auzit-o pe Neysi strigând din sicriu. Angajații cimitirului povestesc cum bărbatul i-a chemat imediat pentru a-l ajuta să o scoată pe tânără din sicriu. Între timp au fost chemate și celelalte rude, care au spart cripta pentru a o elibera pe Neysi. Numai că a fost prea târziu.
”Noi am auzit niște strigăte, dar am crezut că vin cu totul din altă parte. Nici prin gând nu ne-a trecut că ar putea fi cineva viu aici”, a povestit unul dintre gropari.
Când a fost scoasă din criptă, fata murise cu adevărat. Ea a fost transportată de urgență la spital, unde medicii nu au putut decât să constate că aceasta era deja moartă. Pe fruntea tinerei și pe degete au fost găsite vânătăi și zgrieturi pe care și le-a provocat singură, în încercarea de a se elibera din sicriu. Trupul ei încă mai era cald, semn că într-adevăra fusese îngropată de vie. În final, lipsa de oxigen i-a curmat viața.
Deși este un caz extrem de ciudat, medicii au câteva variante plauzibile pentru acest caz. Una dintre ele ar fi că tânăra suferise inițial un atac de panică ce i-a oprit activitatea cardiacă, făcându-i pe medici să o declare decetată.
O a doua variantă ar fi că Neysi a avut un atac de cataplexie, adică dispariția bruscă a tonusului muscular, care duce la căderea pacientului. Cataplexia survine pe fondul unor emoții puternice, de teamă sau stres.
În final, ea murit de-a binelea pe fondul lipsei de oxigen din sicriul din care a încercat cu disperare să se salveze.
 

FOTO Avalanșă de glume pe net, după ce Iohannis și-a arătat mușchii când a fost vaccinat! Cele mai bune
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Avalanșă de glume pe net, după ce Iohannis și-a arătat mușchii când a fost vaccinat! Cele mai bune
BOMBĂ! Ce ajutor primește Cristina Spătar de la stat, de fapt. Suma e colosală în comparație cu șomajul tehnic
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBĂ! Ce ajutor primește Cristina Spătar de la stat, de fapt. Suma e colosală în comparație cu șomajul tehnic
Horoscop 15 ianuarie 2021. Fecioarele ar fi bine să își întorcă privirea spre ceea ce contează cu adevărat
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2021. Fecioarele ar fi bine să își întorcă privirea spre ceea ce contează cu adevărat
Ce vaccin anti-COVID i-a fost administrat președintelui Klaus Iohannis
Știrileprotv.ro
Ce vaccin anti-COVID i-a fost administrat președintelui Klaus Iohannis
Scandal MONSTRU în familia Vlăduţei Lupău. Bătaie ca-n filmele de acţiune în centrul Clujului
Telekomsport
Scandal MONSTRU în familia Vlăduţei Lupău. Bătaie ca-n filmele de acţiune în centrul Clujului
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)
PUBLICITATE
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)