La sfârşitul anului 2019, suprafaţa fondului forestier naţional era de 6.592.230 de hectare, în creştere cu 9.165 de hectare faţă de anul 2018.

“Această creştere se datorează în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate şi a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii”, arată INS.

Distribuţia fondului forestier pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare însemnată în centru (19,3% din totalul fondului forestier) şi nord-est (18,2%), urmate de regiunile de dezvoltare vest (16,2%), nord-vest (15,2%), sud-vest-Oltenia (12,3%), sud-Muntenia (10,0%), sud-est (8,4%) şi București-Ilfov (0,4%).  

INS: Suprafaţa pădurilor a crescut cu peste 9.000 de hectare anul trecut

Foto: (c) insse.ro 

Suprafaţa pădurilor reprezintă 97,5% din fondul forestier naţional, menţionează INS.

Volumul masei lemnoase recoltate în anul 2019 a fost de 18.903.600 de metri cubi, în scădere cu 557.900 de metri cubi (-2,9%) faţă de volumul de masă lemnoasă recoltat în anul precedent, potrivit INS.

INS: Suprafaţa pădurilor a crescut cu peste 9.000 de hectare anul trecut

Foto: (c) insse.ro

Totalul suprafeţei parcurse cu tăieri de regenerare a pădurilor a fost în 2019 de 190.610 hectare, cu 9.049 de hectare mai mult faţă de 2018.
 

INS: Suprafaţa pădurilor a crescut cu peste 9.000 de hectare anul trecut

Foto: (c) insse.ro

Dintre tăierile de regenerare, tăierile rase au fost realizate în 2019 pe o suprafaţă de 3.518 hectare, în creştere cu 83 de hectare faţă de tăierile rase realizate anul anterior.

Totalul suprafeţei regenerate a atins 24.459 de hectare în 2019, mai puţin cu 2.584 de hectare (-9,6%) decât suprafaţa regenerată înregistrată în anul 2018. 

Citeşte şi:

Moscova a revizuit bilanţul morţilor de COVID-19 din luna aprilie. Numărul real al deceselor este mai mult decât dublu

FOTO | Cum a reușit un oraș francez să facă mersul la plajă sigur din nou

UNSAR: Poliţele RCA vor acoperi în continuare 100% pagubele rezultate în accidentele auto

Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
PARTENERI - GSP.RO
Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
RECOMANDĂRI