Rechizitoriul prin care Daniel Chiţoiu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă a fost înregistrat la Judecătoria Piteşti pe 13 august 2020, dar încă nu a fost stabilit un termen pentru începerea judecăţii pe fond, dosarul aflându-se de atunci în cameră preliminară.
„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 485/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul C.D., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă (…) şi vătămare corporală din culpă (…), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C.D. Se va efectua adresă către IPJ Argeş în vederea transmiterii unei copii a cazierului judiciar al inculpatului”, se arată în încheierea de şedinţă postată joi pe portalul instanţelor de judecată, potrivit ziarului Epitești.
Decizia Judecătoriei Piteşti nu este definitivă și poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019, în localitatea Zamfirești, din Argeș. Fostul ministru venea de la Vâlcea, ar fi intrat pe contrasens și ar fi lovit mașina în care se aflau trei persoane.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c5b59720b79170542c64e462b8584960.jpg)
Doi soți au decedat, unul pe loc și celălalt, în drum spre spital. A treia victimă a fost internată la Pitești și apoi transferată la un spital din Capitală, unde a rămas internată timp de două luni.
De asemenea, după accident fostul ministru Daniel Chițoiu a fost văzut ieșind din mașină și însoțind un polițist, iar ulterior el a fost preluat cu o targă și dus la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce ar fi avut mai multe coaste rupte.
În ianuarie, imediat după deschiderea dosarului, un denunțător a punctat că internarea la ATI a politicianului a îngreunat cercetările oamenilor legii și a tergiversat dosarul.
Acesta a dat exemplul lui Șerban Brădișteanu, medic al aceluiași spital, condamnat pentru că l-a internat pe Adrian Năstase pe secția sa, chirurgie cardiovasculară, chiar în ziua în care fostul premier fusese condamnat prima dată de ÎCCJ.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_68ebf0100cc7dfc18075e1c9b933ed03.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_bf619e036909b3f7dcf54dfaf026bae6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_53c39654fc618bdc3f7d24f8746ef442.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_84918910c7a20c755e33dc64578a35c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_b0c044141dbc87dc09e6aba9217d0a29.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1beeede5ed3535db9d016f7dfa98e3e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_f08b4edadb740a104188edbc75e66db7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_2ee38cf0f82523db10ec710db30dc48e.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.