Am o casă, am făcut cadastrul în urmă cu câţiva ani, dar n-am realizat şi intabularea. Aceasta se poate face şi ulterior?
Florica Pătraşcu, Piteşti

Intabularea imobilului se poate face şi ulterior efectuării cadastrului. Pentru acest lucru trebuie să vă adresaţi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Piteşti.

Casa în care m-am născut a fost pe un teren în mijlocul unui sat. Acum, casa nu mai e, dar ni s-au făcut acte pe terenul rămas. Din păcate, în ele scrie extravilan, deşi, repet, e în mijlocul satului. Ce pot să fac pentru a mi se recunoaşte acel teren intravilan?
Traian Spiridon, Vrancea

Puteţi formula o cerere în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prin care să solicitaţi constatarea faptului că terenul la care faceţi referire se află în intravilanul localităţii respective.

Am o hotărâre judecătorească, prin care trebuie să fiu despăgubită, iar primăria mă plimbă dintr-un loc în altul. Ce pot face, legal, mai departe?
Maria Buteică, Bucureşti

Trebuie să mergeţi la instanţa de fond pentru a vă aplica pe hotărârea judecătorească formula “definitivă şi irevocabilă” şi pentru a o învesti cu formulă executorie. Ulterior, adresaţi- vă unui executor judecătoresc pentru a pune respectiva hotărâre în executare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.