De la Antonio Neri, CEO al Hewlett Packard Enterprise, care la început a lucrat într-un call center, la Doug McMillon, directorul Walmart, care a descărcat camioane, sau Mary Barra, șefa General Motors, angajată pe linia de asamblare, poveștile de succes au inspirat generații.

Totuși, avansul inteligenței artificiale face ca astfel de trasee să devină tot mai rare, relatează CNBC, conform News.ro.

Dario Amodei, CEO Anthropic, crede că jumătate dintre slujbele entry-level vor fi înlocuite de inteligența artificială, sisteme care pot lucra „opt ore fără pauză”. În paralel, companiile reduc nivelurile de management intermediar, într-un proces de aplatizare organizațională.

Conform SignalFire, scăderea angajărilor pe posturi fără experiență afectează toate domeniile, de la vânzări și marketing, până la inginerie și HR. 

„Dispariţia primului prag de carieră ridică întrebări serioase despre cum se va face transferul de cunoştinţe şi cum vor mai avansa angajaţii în organizaţii”, a afirmat Asher Bantock, cercetător la SignalFire.

„Scara nu s-a rupt, ci devine mai plată. Treapta de jos dispare, dar asta poate ridica nivelul tuturor”, a spus Heather Doshay, partener la SignalFire. Altfel spus absolvenții trebuie să dobândească competențe mai avansate înainte de angajare, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale ca instrument de pregătire.

Unii economiști, precum Anders Humlum de la University of Chicago, consideră că efectele sunt încă speculative. 

„Nici cele mai transformatoare tehnologii – aburul, electricitatea, computerele – nu au schimbat economia peste noapte. A durat decenii. Adaptarea umană rămâne o forţă puternică”, a declarat el.

Pe de altă parte, Max Tegmark avertizează asupra unui scenariu mai îngrijorător: dacă AI atinge superinteligența, problema nu va fi dispariția a 50% dintre joburile entry-level, ci eliminarea tuturor locurilor de muncă. 

„În acel scenariu, bogăţia şi puterea se concentrează mai întâi în mâinile celor care controlează AI, apoi, inevitabil, la maşini”, a atenționat el.

Amintim că un studiu realizat de Microsoft a arătat care sunt locurile de muncă expuse unui risc mare de a fi înlocuite de AI. Acestea sunt: 

  • Interpreți și traducători – 49% 
  • Istorici – 48% 
  • Însoțitori de pasageri – 47% 
  • Reprezentanți de vânzări pentru servicii – 46% 
  • Scriitori și autori – 45% 
  • Reprezentanți ai serviciului clienți – 44% 
  • Programatori CNC – 44% 
  • Operatori telefonici – 42% 
  • Agenți de bilete și funcționari de turism – 41% 
  • Crainici și DJ radio – 41%

Totuși, „datele noastre nu sugerează că AI va înlocui aceste locuri de muncă sau că chatboții pot îndeplini integral vreo ocupație”, a declarat Kiran Tomlinson de la Microsoft Research, adăugând că „modelele lingvistice mari nu sunt întotdeauna potrivite pentru fiecare sarcină pe care o presupune o meserie, inclusiv multe dintre cele realizate de istorici”.

Totodată, Bill Gates a explicat că inteligența artificială va înlocui forța de muncă umană în numeroase domenii, deși în anumite profesii va fi în continuare necesară intervenția umană.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.