La jumătatea lunii mai, Horia Colibășanu anunța că expediția sa spre vârful Dhaulagiri se încheia, după ce echipajul, format alături de Marius Gane și slovacul Peter Hámor, a fost surprins de o avalanșă. Plecaseră în Asia cu un scop temerar, acela de a deschide o nouă rută pe unul dintre cei mai înalți munți ai lumii. 

Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
Așa arăta cortul alpinistului Horia Colibășanu, după ce el și camarazii săi de expediție au fost surprinși de o avalanșă pe Dhaulagiri. Foto: arhiva personală

Întors acasă, Horia Colibășanu spune că păstrează această dorință, însă în prezent doar se bucură de viață. Să supraviețuiești în urma unei avalanșe în Himalaya îți schimbă puțin perspectivele, spune alpinistul. 

Un alt obiectiv este să urce toți cei 14 optmiari – așa cum se numesc cele mai înalte vârfuri din lume, cu altitudini de peste 8.000 de metri. Până acum a escaladat opt – stabilind mai multe recorduri pentru România – fără să fenteze câtuși de puțin spiritul sportiv. A mers fără oxigen și fără șerpași, pentru că Horia Colibășanu este un alpinist pur.

Performanțele sale din alpinism l-au adus și mai mult în lumina reflectoarelor. Anul acesta, documentarul „Superhombre”, al cărui protagonist este, a intrat în competiția finală a Premiilor Gopo 2021. Filmul, realizat în 2019, urmărește expedițiile sale prin Himalaya, dar și traiul cotidian, pe care îl împarte între familie și munca de stomatolog de la cabinetul său.

Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
Horia Colibășanu, alături de Peter Hamor și Marius Gane. Foto: arhiva personală

Libertatea: Pe 12 mai, o avalanșă a întrerupt expediția spre vârful Dhaulagiri. A contat, pentru supraviețuirea echipajului, faptul că ați fost trei oameni și nu unul singur?
Horia Colibășanu: Nu prea. Important e să fie cât mai mulți capabili să iasă de acolo. Unul dintre noi n-a fost pregătit, dar ceilalți doi am fost atât de „pe țeavă”, că am ieșit deodată și am reușit să-l scoatem și pe Marius (al treilea alpinist, n.r.). În zece secunde am fost afară. Dacă nu te miști repede, ți se termină oxigenul în cort. Pur și simplu, te trage în țiplă. Ești ca puiul în vid.

Dar în expediție era exclus să mergi de unul singur. În doi se putea, dar ar fi fost foarte greu, iar în trei a fost ideal, pentru că ăsta e numărul maxim de oameni care încap într-un cort de altitudine. Nefiind o rută clasică, unde taberele sunt prestabilite, nu puteam pune mai mult de un cort. Pe o rută clasică, taberele au între ele niște intervale pe care le poți urca într-o zi. Or, aici, intervalele erau de trei zile. A fost dezastruos.   

Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
Horia Colibășanu și-a dorit să deschidă o nouă rută în Dhaulagiri. Foto: arhiva personală

– Totuși, în momentul avalanșei, ați avut viteză de reacție. Înainte de expediții, există o pregătire și pentru astfel de scenarii?
– Poate că ar trebui un antrenament, pentru a fi sigur că-ți salvezi viața, dar nu prea ai cum să-l faci. În afară de faptul că strici un cort de o mie de euro, e real riscul de accidentare dacă cineva pune peste tine zăpadă cu un excavator.

Eu am împins atât de tare și într-o poziție atât de proastă, că mi-am sucit un genunchi acum. Și n-am avut probleme toată viața, era punctul meu forte.

Horia Colibășanu, alpinist:

Eu, în trecut, mi-am pus problema dacă aș fi în stare să mă mișc atât de bine, încât să mă salvez. Singura poveste pe care o știam era de la o alpinistă nemțoaică, care a făcut asta: s-a salvat cu briceagul, a tăiat cortul, și l-a salvat și pe spaniolul de lângă ea. Dar ceilalți doi spanioli, din cortul de lângă, erau morți când au săpat după ei. 

Cât costă să ajungi pe „acoperișul lumii“

– Ați fost într-o expediție și singur. Cum a fost?
– Am fost pe Everest, în 2017. Numai că acolo e foarte multă lume, e o rută clasică, pe care e pusă coardă cap-coadă. E mult mai safe (sigur, n.r.). Singurul risc e ca în tabără să te simți rău și să nu fie cineva să te ajute. 

– Când sunteți pe munte, țineți legătura cu familia?
– Da, sun acasă. Am un telefon prin satelit. Mai raportez și ce se întâmplă în expediție, pentru că am văzut că lumea apreciază poveștile. Sigur, și sponsorii își doresc asta. Eu mă duc pe banii altcuiva – trebuie să dau ceva înapoi. 

– E greu să găsești sponsori?
Acum mie îmi e foarte ușor. Dar acum 20 de ani mi-a fost între greu și imposibil. Prima sponsorizare a fost de 500.000 de lei vechi – și ce m-am bucurat! I-am primit de la o doamnă foarte de treabă. În prima expediție am cheltuit 150 de dolari. La început erau alte bugete, mergeam pe banii mei. Acum e mai ușor. 

Dar diferența o face mediatizarea. Poți să fii cel mai bun alpinist, fără mediatizare, nu contează. Poți să fii și mediocru, cu mediatizare, și te descurci – există și varianta asta.

Horia Colibășanu, alpinist:
Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
Echipajului i-a fost greu să găsească locuri bune pentru a așeza cortul în Dhaulagiri. Foto: arhiva personală

– Statul se implică în vreun fel în a-i ajuta pe alpiniștii români?
– Au fost expediții în care, de exemplu, am avut sponsor primăria; au mai fost bani de la Ministerul Tineretului. Sunt finanțări sporadice, nu te poți baza pe ele. Eu am avut un proiect la Consiliul Județean, numai că, birocratic, ei ziceau: „Noi îți dăm bani, dar trebuie să mergi toamna”. Or, eu nu merg toamna, eu merg primăvara, e sezonul mai bun, și nu pot să merg de două ori pe an. Am refuzat – și erau bani-grămadă.

„Mie îmi era cel mai frică de coadă”

– Cât costă, în medie, să mergi într-o expediție?
– Douăzeci și ceva de mii de euro, cum fac eu expedițiile. Dar depinde, Everestul e mai scump, că e 10.000 de dolari taxa. Iar Everestul cu tot ce trebuie – șerpași, oxigen, mâncare bună, elicopter – ajunge și la 80.000 de dolari.

– Recomandați turismul pe Everest?
– E o prostie. Eu nu-i înțeleg pe ăștia care merg cu oxigen, cu șerpași, care îți cară totul. Nu e nicio performanță sportivă, mai bine vezi un muzeu în München. 

– Expedițiile comerciale aglomerează mult ruta. E ăsta un inconvenient pentru alpiniștii puri?
– Orice om are dreptul să meargă pe munte și să stea la coadă. Dacă ești alpinist, nu te obligă nimeni să alegi ruta aglomerată. Muntele are încă cinci rute, mult mai grele, e adevărat. Dar dacă vrei să te lauzi că ai ajuns pe vârf, pe Everest, și ai ales ruta cea mai ușoară, asta e, o să fii varză, o să te târăști. Sunt niște locuri tehnice, unde e înclinat, și acolo se face coadă, pentru că vin din ăștia care nu știu să se cațere și stau câte o oră, țin pe toată lumea pe loc. Eu când am vrut să merg fără oxigen, am mers pe nord, prin Tibet, unde e mult mai puțină lume. Și mie îmi era cel mai frică de coadă.

Dacă prinzi coadă, ratezi expediția. Când nu ai oxigen, efectul cel mai neplăcut, care te duce la eșec, e că ți-e frig. Degeaba mănânci, dacă nu ai oxigen, nu ai arderi și atunci îngheți.

Horia Colibășanu, alpinist:
Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
Turiștii se înghesuie pe Everest. Foto: Facebook Kami Rita Sherpa

Turiștii care sunt lăsați să moară pe Everest

– Ați văzut și astfel de oameni nepricepuți?
– Urcă și oameni care nu știu să-și pună colțarii! Unii chiar mor. Sunt ca muștele, zece pe sezon e ceva normal – și Nepalul are două sezoane.

– Știți cazuri de turiști care au murit pe rută?
– O dată am văzut, într-o expediție, și o dată am auzit în detaliu de la cineva care fusese acolo. Ei mor și restul, ceilalți, la fel de inconștienți și de slab pregătiți, nici nu se sinchisesc. Toți sunt obsedați: „Vârful, vârful!”. Am vorbit cu o tipă care mi-a povestit că a murit un coreean în fața ei când a urcat pe Everest a doua oară. „Și ce-ai făcut?”, am întrebat-o. „Am trecut peste el! Era lipit de perete și-am schimbat blocatorul pe coardă. Nu murise încă, dar oricum murea, ce să fac? Eram a doua oară, voiam să ajung pe vârf”, mi-a răspuns. 

Când am fost în 2018, l-au lăsat să moară pe un rus. S-a îmbolnăvit, iar toți treceau în sus cu oxigenul. Dacă îi dădeau oxigen, îl puteau salva. Dar ei voiau oxigenul pentru ei, ca să urce vârful. L-au lăsat să moară ca un câine. Nu se gândesc că pot fi și ei în situația asta.

De ce merge doar o dată pe an în expediție

– Aveți doi copii, ei ce părere au ei despre ce faceți?
– Sunt cel mai tare, desigur. Au tot felul de curiozități: „Chiar ai fost primul român care a urcat pe Everest fără oxigen? Și poți respira?”. Întreabă lucruri despre care restul lumii habar n-are că există.

– Îi duceți în excursii pe munte?
– Da, i-am dus, le place pe munte.

Dar nu vreau să-i fac alpiniști – departe de mine! Unul e la înot, unul e la baschet. Sunt sporturi safe, de unde nu se cade niciunde.

Horia Colibășanu, alpinist:
Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
În vacanță, cu familia, în munții României. Foto: Facebook Horia Colibasanu

– Soția v-a însoțit însă pe Everest anul trecut. Cum s-a întâmplat?
– A fost la plimbare, dar o plimbare utilă, pentru că ea rămâne mereu cu copiii, ea preia totul. Ea mai zicea: „A, te duci în expediție, te distrezi și eu rămân cu casa, cu copiii, cu școala, cu totul”. Și eu i-am zis că nu e chiar așa o distracție tot timpul. A mers până în tabăra de bază, pe partea de trekking, unde nu bate vântul, nu vine uraganul, e bine. Dar trekking-ul, adică valea, merge până la 5.000 de metri și simți altitudinea. N-are vreun talent special: a durut-o capul și a fost la fel de zombie ca toți ceilalți colegi. Așa e la început, din cauza altitudinii, ești praf. Când am ajuns la 5.000, eu așteptam să cedeze și, evident, a cedat. Când i-a fost mai rău, i-am zis: „Auzi, cum e cu… (face cu ochiul) cu distracția?”. „Lasă-mă-n pace…” (râde).

– Când v-ați cunoscut erați alpinist? Ce părere a avut despre asta?
– Da, eram alpinist. Singura discuție a fost când ne-am căsătorit. I-am zis: „După ce ne căsătorim, nu vii cu povești, cu «stai acasă»”. A zis: „OK, înțeleg că vrei să mergi, dar totuși nu poți să mergi de mai multe ori pe an”. Sunt mulți care merg de trei ori pe an – șase luni, că o expediție durează cam două luni. Au fost și ani în care am vrut să merg de două ori, dar am zis că e prea mult, nu le poți avea pe toate. Altfel, soluția e să devii profesionist. Iar deal-ul ăsta însemna să rămân amator.

Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
Cortul a fost amplasat pe un versant al muntelui. Foto: arhiva persoanlă

„Diferența dintre amator și profesionist nu e cât ești de bun”

– Care e diferența?
– Diferența dintre amator și profesionist nu e cât ești de bun – poți să fii oricât de antrenat și performant ca amator. În alpinism, poți să fii mai bun ca unul care face doar asta, dacă aloci timp și energie. Profesionist înseamnă să trăiești din alpinism. Eu sunt stomatolog, eu merg opt ore la lucru, am cabinet, am asistentă, am doctori angajați, am câteva mii de pacienți.

– De ce credeți că nu prea sunt femei alpinist, în România cel puțin?
– Ai încerca să mergi la toaletă la -35 de grade? Femeile au mai multe probleme fiziologice. Una dintre cele mai mari este că femeile, din cauza ciclului menstrual, pierd fier, iar pe munte ai nevoie de fier și de hematii. Ele oricum au hematocritul mai scăzut – acolo, toată adaptarea la altitudine se bazează pe creșterea hematocritului. Se pare și că rezistența la frig e mai mică la femei. Și mai e o chestiune: la vârsta la care începi să performezi în alpinism – în alpinismul de altitudine începi să faci treabă de la 35 de ani până pe la 55 de ani – femeile încep să aibă copii. Cu o carieră din asta nu poți să faci copii. Sunt femei foarte bune, dar foarte puține. Iar ele nu prea au copii… Îți trece viața urcând vârfurile astea și asta e o problemă.

Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
În tabăra de bază se doarme la -10 grade Celsius. Foto: arhiva personală

Ce calități are un bun alpinist

– Dar poate să fie alpinist oricine își dorește? Îți trebuie niște calități aparte?
– Părerea mea e că oricine poate să fie, dacă are mâini, picioare și un pic de creier. Dar nu înseamnă că oricine va ajunge un alpinist bun sau va atinge niște performanțe. Sunt vreo sută și ceva de oameni care au reușit să urce Everestul fără oxigen și fără șerpași – și vreo 5.000 cu oxigen. Mie, ca să ating performanța asta, mi-a luat 17 ani de alpinism.

– Ce factori contribuie la succes, totuși?
– E și o problemă de resurse, de noroc, de vreme, dar dacă facem abstracție de acești factori, ține de antrenament, de putere fizică, de ce ai făcut în copilărie și ce background sportiv ai. Iar partea de IQ ajută – acolo e foarte ușor să mori, dacă faci doar mici erori de judecată.

Dar nimic nu garantează că trăiești mai mult de doi-trei ani pe munte. Cel mai mult se moare în primii cinci ani de alpinism. Dacă treci de perioada asta, ai șanse să o duci binișor. 

Horia Colibășanu, alpinist:

„Părinții n-au fost de acord cu alpinismul”

– Pomeneați de background și de copilărie. Cum v-ați apropiat de munte?
– În liceu, mergeam în excursii prin Munții Bucegi. Mi-a plăcut foarte mult, cu rucsacul în spate, cu întâlniri cu ursul. Dar nu mă atrăgea cățăratul. Mai târziu, mi-am dat seama că dacă mă cațăr pot să urc un munte care mai are o bucățică tehnică, la care altfel trebuie să renunț pentru a atinge vârful. Așa am pățit în Caucaz, n-am putut să trec o zonă tehnică. Cățăratul e un sport separat aproape, care e foarte fain. Am învățat să mă cațăr în studenție și atunci am început să merg în expediții pe munți înalți.

– Părinții ce părere au avut de această pasiune?
– O! Nu! N-au fost de acord! Nici acum nu cred că sunt. Când au auzit de avalanșă, îți dai seama… (Oftează) Îi înțeleg, nu-i ușor. N-aș vrea să am copilul alpinist. Ar fi coșmarul meu.

– V-ați gândit vreodată să renunțați?
– Nu, dar anul ăsta m-am gândit să iau o pauză de la genul ăsta de expediții foarte dure. Vreau să fac o expediție un pic mai ușoară, pe vârful Cho Oyu, ca într-un fel de vacanță. Am un jolly joker, pentru că începând cu Iñaki (Iñaki Ochoa de Olza, alpinist spaniol, alături de care a urcat primul optmiar, K2, în 2004, n.r.) am făcut vârfuri foarte grele, pe care toți și le lasă la sfârșitul celor 14 optmiari. El era la sfârșit, făcea K2, și eu m-am dus cu el, deși eram la început. Mi-au rămas vârfurile mai ușoare. 

Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
E nevoie de a perioadă de aclimatizare, înainte de ascensiune. Foto: Facebook Horia Colibasanu

Deschiderea unei noi rute, echivalentul unui record mondial

– O să mai încercați să deschideți o nouă rută?
– Am mari dubii că o să-mi treacă. Dar probabil că nu o să mai încerc ruta asta în Dhaulagiri. Nu am găsit o soluție prin care noi să parcurgem traseul fără să ne asumăm niște riscuri foarte mari. Ne-am gândit că e posibil să nu reușim, deși speram foarte mult și a mers bine expediția până la avalanșă.

Dar când ai ieșit de sub avalanșă gândul că „Nu am reușit” e foarte light. Vezi altfel viața: „Dă-o naibii de rută, mă duc la bere, se încălzește afară, poate plec în concediu la vară!”.

Horia Colibășanu, alpinist:

– Cât de important e pentru un alpinist să deschidă o nouă rută?
– În alpinism e cel mai tare lucru pe care poți să-l faci. Mie mi se pare mult mai valoros, intrinsec, decât să urci toți optmiarii, care e o chestie cantitativă. Cred că orice alpinist și-ar dori să facă o singură rută nouă pe un optmiar. În mod normal, primești Pioletul de Aur, pentru că n-a mai făcut nimeni așa ceva în ultimii zece ani. E echivalentul unui record mondial. Nu e deloc simplu și e posibil să nu reușesc niciodată chestia asta.

Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
Horia Colibășanu și Marius Gane au încercat să deschidă o rută nouă pe Dhaulagiri și în 2019. Foto: Facebook Horia Colibasanu

Vacanțe prin munții Europei

– Ce faceți în timpul liber?
– Îmi place să vizitez Europa – poate și unde petrec atât timp în Asia. Am o autorulotă și iau copiii, bicicletele și mergem să ne plimbăm. Dormim în fața muzeului, dacă nu l-am terminat de vizitat, și apoi umblăm. Mergem prin nordul Italiei, prin Alpi, că e și frumos, e și la munte. Îi duc și trei zile la mare, ca să nu le mai aud scandalul. 

– Nu vă place la mare?
– Nu! Le place copiilor și soției, dar îi mai păcălesc cu lacurile. Mai mergem însă și la mare. Astă-vară am fost în Bulgaria, a fost horror (oribil, n.r.). Am stat cu van-ul pe malul mării, pe o plajă pustie. Dar plajele neamenajate sunt jegoase, pline de plastice. Nu mi-a plăcut. Măcar în Himalaya ghețarii curăță tot, nu rămân gunoaie.

Ce legătură au tradițiile asiatice cu alpinismul

– Cum ați interacționat cu cultura asiatică?
– Îmi place Asia. Budismul este foarte interesant – mai ales că nu e o religie, e o filosofie. Ei au preoți, dar sunt practicanți ai filosofiei. Vin și-ți fac puja – dar vin la cerere, nu dau buzna pe capul tău. 

Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
În timpul ceremoniei puja se pun ofrandă zeilor băuturi și mâncare. Foto: Facebook Horia Colibasanu

– Ce e puja?
– E o ceremonie budistă prin care sunt rugate spiritele muntelui să te accepte, să te lase să urci, să te protejeze. Steagurile pe care le vezi în expediții se pun deasupra taberei, ca să protejeze tabăra. Fiecare steguleț reprezintă un element al naturii – apă, aer, foc, pământ. Pe ele sunt scrise rugăciuni în sanscrită. Ține puja cine știe cel mai bine rugăciunea, dar sigur, dacă ai un preot lama ești cel mai protejat.

– Respectați acest ritual când mergeți pe munte?
– Da, particip la puja. În expediția de anul ăsta, ne-am amuzat. Marius, care este un tip foarte chill, a fost în mai puține expediții în Nepal; Peter e foarte riguros cu puja, se duce pune orez, se implică. La un moment dat, ni s-a terminat alcoolul. Și Marius s-a dus să ia de la puja, că era bere acolo. „Nu, nu, nu! Nu-i bine s-o iei pe aia!”, i-a zis Peter. „Hai, mă, că am terminat expediția. Ce se mai poate întâmpla?”. „Mâine luăm elicopterul, cădem pe aici cu el. Du-te și du berea la loc!”.

Interviu cu Horia Colibășanu despre costurile și riscurile alpinismului: „Toți sunt obsedați: Vârful, vârful!”
O secvență de viață cotidiană, în Nepal. Foto: Facebook Horia Colibasanu

– Cu ce alte tradiții locale v-ați mai intersectat în expediții?
– Mai sunt vârfuri pe care nu se urcă până la capăt. De exemplu, pe Kanchenjunga. Tradiția e să nu urci pe ultimii metri, pentru că localnicii consideră că acolo sălășluiesc zeii, că acolo e casa lor. 

– Ce suvenire v-ați luat de pe munții pe care ați fost?
– N-am prea multe. Am chestiile astea de la gât. (Arată către colierele scurte pe care le ascunde sub tricou.) Astea două sunt de la un lama (călugăr budist, n.r.), nasturele este din Kârgâzstan, din prima mea expediție mai serioasă, și asta e o piatră Dzi, care are o întreagă poveste. Am primit-o de la Iñaki și se zice că transmite karma celui care a purtat-o – și toată karma lui mi-a venit, zici că-i cu cip!

Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
PARTENERI - GSP.RO
Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Observatornews.ro
Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Știrileprotv.ro
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!