INTERVIU. Un celebru scriitor din Georgia: „«Ceaușescu!» Așa a strigat opoziția către primul nostru președinte. Voiau să fie omorât”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Archil Kikodze, scriitor și ghid din Tbilisi, aflat la București pentru un eveniment literar, vorbește, într-un interviu pentru Libertatea, despre traumele pe care armata rusă le-a cauzat georgienilor de-a lungul anilor. Momente retrăite odată cu invazia Ucrainei.
Cuprins:
„A fost un mare haos”, descrie Archil Kikodze această perioadă de după căderea URSS. Naționalistul Zviad Gamsakhurdia, primul președinte votat al țării, a fost dat jos și cu sprijinul rușilor. Ulterior, a murit împușcat, dar nici astăzi nu se știe dacă a fost sinucidere sau asasinat.
Scriitorul georgian Archil Kikodze, 51 de ani, a ajuns pentru prima dată în România pentru un eveniment al Goethe-Institut București de pe 21 iulie. Printre volumele pe care le-a publicat se numără și romanul „Elefantul din sud”, tradus în limba română la Editura Minerva, unde amintește despre tragediile provocate de ruși în Georgia.
Archil Kikodze a locuit toată viața în această țară care găzduiește Munții Caucaz, astăzi cu o populație sub 4 milioane. Avea 17 ani în 1989, când armata sovietică a scos tancurile pe străzile capitalei și a oprit manifestațiile pentru independență. Peste 20 de oameni și-au pierdut viața și sute au fost răniți.
„După aceea, societatea noastră s-a schimbat mult. Locuitorii din Tbilisi erau mai triști și mai agresivi”, povestește scriitorul, pentru Libertatea, despre acele zile.
Libertatea: Cum ați decis să scrieți romanul „Elefantul din sud”?
Archil Kikodze: În 2015 îmi doream să scriu o carte mai mare, dar nu găsisem niciodată timp. În plus, am vrut să scriu despre orașul meu, Tbilisi, mai ales că, până atunci, acțiunea din povestirile mele am stabilit-o în mare parte la țară. În Tbilisi am locuit toată viața, nu pot să spun că îmi iubesc orașul natal, dar toate amintirile au legătură cu el.
Când am început să scriu cartea, eram în Istanbul. După ce am trecut printr-o operație pe creier, am mai rămas acolo două săptămâni, să mă consulte doctorii.
- S-a schimbat relația dumneavoastră cu orașul natal de-a lungul anilor?
- Da, pentru că și eu, și orașul ne-am schimbat. În acea carte, orașul a devenit cumva personajul principal. În timp ce scriam, mi-am dat seama că aveam multe sentimente cu privire la el. Am vrut să iasă o carte mai dură, dar multă lume mi-a zis că e cam sentimentală.
În copilărie, orașul era mai verde și mai liniștit. Chiar dacă vorbim despre perioada sovietică, în Georgia exista ceva mai multă libertate decât în Rusia.
Îmi petreceam timpul pe stradă cu alți copii, jucam fotbal cu ei. Acum, sunt mașini peste tot, copiii au telefoane și viața lor e complet diferită față de cum a fost a mea. Locuiam pe o stradă din centrul orașului, destul de îngustă, care acum poartă numele tatălui meu, Zaliko Kikodze, alpinist și arheolog. Părinții mei nu erau membri ai Partidului Comunist, din cauza asta aveau salarii mai mici decât alții, dar întotdeauna aveam mâncare în casă.
Veneau mereu musafiri, mulți intelectuali, și discutau diverse, inclusiv literatură și politică. Unii erau informatori ai KGB, dar toți îi știau și, când participau ei, se evitau anumite subiecte.
Mama era istoric de artă, scria și poezii, traducea. Ea îmi alegea cărțile pe care să le citesc de autori precum William Faulkner și Albert Camus. Cele mai multe erau în rusă, foarte puține se traduceau în georgiană.
În Georgia „poți să ridici un hotel și să distrugi natura”
- Sunteți și ghid de drumeții montane. Este profesie sau hobby?
- Din asta îmi câștig existența. Am devenit apropiat de natură datorită tatălui meu, îmi petreceam verile cu el în situri arheologice și în corturi. Însoțind oamenii în drumeții, am observat că natura s-a schimbat odată ce s-a dezvoltat turismul. A crescut interesul pentru bani și localnicii nu își dau seama că își fac rău.
Noi nu avem politici privind turismul, oamenii sunt lăsați să facă ce vor din cauză că țara e săracă. Poți să ridici un hotel mare și să distrugi natura, de exemplu, și guvernul nu face nimic, pentru că aceste afaceri hrănesc comunitatea.
Am clienți în special din Europa de Vest, din România nu am avut până acum.
„Oamenii își căutau un fel de adăpost în naționalism”
- Ce amintiri păstrați din vremea în care s-a destrămat Uniunea Sovietică?
- A fost un mare haos. Societatea era nepregătită și naivă. Îmi aduc aminte discuțiile pe care le auzeam: oamenii credeau că o să aibă o viață perfectă, că o să ne cultivăm ceaiul - de care nimeni nu își mai amintește. Nu mai producem ceaiuri pentru că nu putem concura cu cel din India.
Oamenii își căutau un fel de adăpost în naționalism, pentru că voiau să aparțină de ceva. Persoane care nu s-au gândit niciodată la independența Georgiei, foști membri ai Partidului Comunist, au devenit brusc naționaliști.
- Au ajuns la voi pe-atunci informații despre Revoluția din România?
- Știam ce s-a întâmplat cu Ceaușescu. Primul președinte, Zviad Gamsakhurdia, a fost dat jos în urma unei lovituri de stat militare. Nu eram printre susținătorii lui, dar a fost o catastrofă atunci. „Ceaușescu! Ceaușescu!”. Așa a strigat opoziția către el. Voiau să fie omorât. România devenise un fel de exemplu.
În 1989, georgienii au ieșit în stradă pentru independența față de Uniunea Sovietică, atunci au fost scoase tancurile sovietice și au murit oameni. După aceea, societatea noastră s-a schimbat mult. Locuitorii din Tbilisi erau mai triști și mai agresivi.
- Vă interesa politica la nici 20 de ani?
- Nu prea mă gândeam la politică, încercam să-i separ pe cei răi de cei buni, doar că nu găseam așa mulți politicieni buni. La acea vârstă încercam să fiu fericit într-o perioadă foarte grea. Era multă violență, pierdeam teritorii (a fost război civil la începutul anilor ’90, n.r.). Sunt tată și nu vreau să mă gândesc cum ar fi dacă s-ar întâmpla toate astea acum.
Când ești tânăr, pur și simplu ești mai fraier. Într-o noapte, când mă întorceam acasă, am auzit cum cineva dintr-o curte trăgea cu o mitralieră. Am întrebat dacă pot să trag și eu și m-a lăsat. Când am ajuns acasă, mama stătea pe pat și mi-a spus că a auzit cum se trage cu arma. Se ruga să mă întorc cu bine acasă.
„La începutul războiului am crezut că, în sfârșit, vom fi uniți, ca să sprijinim Ucraina”
- După toată acea perioadă de haos, cum ați descris-o, în 2008, Rusia a invadat Georgia.
- În ziua în care s-a întâmplat eram în munți, în calitate de ghid. După ce m-am întors, am ajutat refugiații interni. Atunci, toți ne întrebam: vor veni rușii în Tbilisi sau nu? Nimeni nu avea un răspuns. Au ajuns la vreo 20 de kilometri distanță de capitală.
Când a început invadarea Ucrainei, nu mi-a venit să cred. Eram la țară, cu familia, avusesem niște zile fericite. Totuși, m-am gândit că ucrainenii s-ar putea să fie foarte bine pregătiți.
O să amintesc și că Legiunea Georgiană (unitate militară formată din voluntari georgieni, n.r.) luptă de partea ucrainenilor.
Societatea noastră e încă divizată. La începutul războiului am crezut că, în sfârșit, vom fi uniți, ca să sprijinim Ucraina. Era evident că o țară mare încearcă să înghită un stat mai mic. Naționaliștii din Georgia, de exemplu, susțin Rusia, ceea ce e absurd! Sunt puțini, dar pot fi periculoși.
bituca 03.08.2023, 09:30
Nu se scapa asa usor de rusi.
durban22 03.08.2023, 14:35
O tara care prospera pe zi ce trece!.Bravo lor !!.