Au eliberat două tone de raci americani într-un râu din Spania. După 50 de ani, consecințele sunt ireversibile

În acel an, aristocratul și crescătorul de vite Andrés Bores Saavedra a importat legal aproximativ 4.400 de kilograme de Procambarus clarkii, cunoscut popular sub numele de racul roșu de mlaștină, adus tocmai din Louisiana, SUA.

Planul lui Bores părea simplu și avantajos pe hârtie: introducerea unei specii cu o rată rapidă de creștere pentru a dinamiza economia locală și pentru a crea o nouă oportunitate culinară.

Însă ceea ce s-a dorit a fi o afacere de acvacultură strict controlată s-a transformat, în ultimele cinci decenii, în cea mai distructivă și ireversibilă invazie biologică din istoria Spaniei.

O specie invazivă cu abilități extraordinare de supraviețuire

Primele exemplare au fost introduse în iazuri special amenajate în apropiere de La Puebla del Río. Cu toate acestea, racul roșu de mlaștină s-a dovedit a fi o specie cu capacități de adaptare greu de anticipat.

Acest crustaceu poate să meargă pe uscat, să sape tuneluri adânci de peste 90 de centimetri și să supraviețuiască în condiții extreme de secetă sau în ape cu un nivel extrem de scăzut de oxigen.

Barierele artificiale au cedat rapid. Inundațiile sezoniere din bazinul Guadalquivirului, combinate cu rezistența extraordinară a racilor, au facilitat evadarea rapidă a acestora.

În doar câteva luni, specia a colonizat canalele de irigații, orezăriile și zonele umede puțin adânci din Parcul Național Doñana.

Cu femele capabile să producă până la 500 de ouă la o singură depunere și în lipsa unor prădători naturali care să le oprească avântul, invadatorii au preluat rapid controlul asupra sudului Spaniei.

Ciuma racilor și distrugerea lanțului trofic

La o jumătate de secol de la introducere, impactul asupra mediului înconjurător este profund. Racii din Louisiana purtau o ciupercă acvatică (Aphanomyces astaci), agentul patogen responsabil pentru ciuma racilor.

În timp ce specia americană era imună, racul nativ cu gheare albe (Austropotamobius pallipes) a fost eradicat aproape complet din bazinul Guadalquivir în doar câțiva ani.

Fiind un omnivor deosebit de agresiv, racul roșu a distrus vegetația subacvatică de pe fundul lacurilor, eliminând adăpostul și sursele de hrană pentru numeroase specii de pești și nevertebrate locale.

De asemenea, galeriile săpate de acești raci au slăbit digurile de protecție ale orezăriilor, generând pierderi masive de apă în sistemul de irigații.

Pe de altă parte, natura a încercat să reechilibreze ecuația. Păsări precum stârcul cenușiu, lopătarul eurasiatic și acvila imperială spaniolă, o specie aflată în pericol critic de dispariție, s-au adaptat treptat și au inclus racul abundent în dieta lor, transformându-l într-o resursă esențială de hrană în perioadele severe de secetă.

De la dezastru ecologic la motor economic

Spre deosebire de alte invazii biologice care provoacă doar pagube financiare, situația din Guadalquivir a luat o întorsătură neașteptată.

Ceea ce a debutat ca o catastrofă de mediu a devenit, cu timpul, principala sursă de venit pentru comunitățile din zonă. Localitatea Isla Mayor din provincia Sevilla a evoluat în cel mai important centru european de recoltare și procesare a racului roșu de mlaștină.

Industria comercială apărută în anii ’80 exportă astăzi mii de tone de raci anual către piețe pretențioase precum Suedia, Finlanda sau Statele Unite, asigurând traiul zilnic pentru sute de familii.

Această dependență economică a declanșat un conflict juridic de proporții în anul 2016, când Curtea Supremă a Spaniei a inclus racul roșu pe lista speciilor invazive, interzicând comercializarea și deținerea de exemplare vii.

Reacția dură a comunităților locale a determinat parlamentul spaniol să modifice Legea patrimoniului natural, permițând continuarea pescuitului comercial sub norme sanitare stricte.

O lecție istorică despre intervenția omului în natură

După 50 de ani de la decizia luată de Andrés Bores Saavedra, comunitatea științifică a ajuns la o concluzie fermă: racul roșu de mlaștină nu va mai putea fi niciodată eliminat din bazinul Guadalquivir, eradicarea sa fiind imposibilă din punct de vedere tehnic.

Cazul din Andaluzia rămâne un avertisment clar privind riscurile majore ale manipulării ecosistemelor naturale.

Astăzi, Parcul Național Doñana și comunitățile umane din jur sunt forțate să conviețuiască cu specia invazivă, menținând un echilibru extrem de fragil între refacerea mediului și supraviețuirea economică a regiunii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE