Aceste două lucruri s-au discutat, ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recursul prăbuşirii FNA. Vlas a renunţat la contestarea deciziei de condamnare la 8 ani primită în acest caz şi a cerut cumularea pedepsei cu cea din dosarul FNI, adică 10 ani de puşcărie. Astfel, ea va avea de efectuat condamnarea cea mai mare, adică 10 ani.
Eliberată condiţionat?
Conform legii, pentru a putea fi eliberat condiţionat, un inculpat trebuie să execute mai mult de jumătate din pedeapsă, Vlas aflându-se după gratii de peste 7 ani. Tot ieri, judecătorii l-au citat în Indonezia pe fostul director Gelsor, Nicolae Popa, cerând ca la termenul din 19 mai acesta să fie adus la instanţă pentru audieri. Popa a fost reţinut la Jakarta pe 2 decembrie anul trecut, pentru a fi extrădat în România, aici având de executat 15 ani de puşcărie.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
FANATIK.RO
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte