Ion Tiriac, tata pentru 97 de copii

Casele de copii, orfelinatele, centrele de plasament nu ofera nimic din viata unui camin adevarat. Toata Europa vorbeste despre copiii institutionalizati din Romania si despre lipsa de interes a autoritatilor. Ajutoare au venit, dar mult prea putine. Doar fundatii care traiesc din fonduri externe sau oameni de afaceri cu putere pot face cu adevarat ceva. Asa a fost si cazul lui Ion Tiriac, care alaturi de alti prieteni de-ai sai pe care i-a convins sa faca o fapta buna, a cheltuit circa 1,2 milioane de dolari pentru a construi un sat copiilor abandonati din judetul Brasov.
La intrarea in Brasov, la marginea padurii, 11 casute cochete contrasteaza cu cartierul destul de saracut de vizavi de Fabrica de bere Aurora.
M-am indreptat spre Satul „Poiana Soarelui” cu inima cat un purice. Stiam ca voi privi in ochi copii tristi si speriati. Ei bine, am fost intampinata de o droaie de copii, cu varste de la 3 la 17 ani, veseli, luminosi si dornici de noi cunostinte. Nimic din atmosfera unui leagan de orfani. Cei mai mici m-au luat de mana si m-au rugat sa ma joc cu ei. Altii, mai timizi, s-au ascuns dupa halatele „mamelor”. De ce in ghilimele? Pentru ca femeile care stau cu ei zi si noapte nu le sunt mame adevarate, dar se comporta ca si cum ar fi. Acestea sunt mamele sociale.
„In fiecare din cele 11 casute locuiesc cate noua copii, o mama si o matusa. Mama sta zi si noapte cu copiii. Doar o data la doua saptamani isi poate lua un weekend liber. Matusa insa are program de opt ore pe zi si o inlocuieste pe mama in weekend-ul cand aceasta lipseste”, ne-a povestit directorul general al „Poienii Soarelui”, Gheorghe Stefanica. Acum sunt 95 de copii, iar in zilele urmatoare mai sunt asteptati inca doi. Capacitatea „satului” este insa de 99 de suflete. Pe langa acestia „misuna” insa alti 60 de oameni mari: psihologi, psihopedagogi, „mame”, „matusi”, ingrijitoare, asistente, soferi, fochisti etc. Din aprilie 1994, de cand s-a deschis „Poiana Soarelui”, nici un copil nu a parasit acest loc. „Cel mai mare dintre ei este Mihai Apreutesei. Are 17 ani si e din Brasov. El a venit in urma cu opt ani, impreuna cu alti 45 de copii. Ei sunt veteranii. An de an, alti copii li s-au alaturat. Mihai ar fi trebuit sa plece la anul de la noi, dar e un baiat foarte bun si vrea sa urmeze o facultate, de economie cred, iar in acest caz va ramane pana la varsta de 25 de ani”, ne explica directorul.
Conducerea satului, impreuna cu psihologii si mamele, se preocupa zi de zi de viitorul „odraslelor”. „Cat stau la noi ei invata o meserie. Se duc la gradinita, apoi la scoala si la liceu, ca orice copil cu familie. In timpul liber, noi ii invatam cate ceva. Avem o brutarie proprie unde mai muncesc in vacante. Sau stau langa bucatari si invata sa gateasca, in special fetele. Baietii isi mai pierd vremea prin garaj, langa mecanicii nostri. Fiecare se pricepe la cate ceva. Cand va fi sa plece la casele lor, vor fi oameni formati. In plus, ei sunt liberi. Pot iesi in oras cand vor. Se duc la scoala in oras. Se imprietenesc cu alti copii, pe care ii pot invita aici ca la ei acasa. Facem petreceri de zilele lor de nastere. Facem totul pentru ca ei sa nu se simta singuri, izolati, abandonati”, spune Gheorghe Stefanica, parca vorbind despre familia lui.
Copiii, mai ales cei mici, ajung sa se ataseze foarte mult de mamele sociale. Acestea sunt femei alese cu mare grija. In primul rand ele nu trebuie sa aiba obligatii familiale, apoi preferate sunt cele cu varste cuprinse intre 30 si 45 de ani, iar ca pregatire se cer studii medii. „Varsta nu o luati ca pe o discriminare. Noi credem ca inainte de 30 de ani o tanara nu constientizeaza foarte bine cum e sa ai grija de noua copii, iar dupa 45 de ani deja nu mai ai rabdare. Apoi studiile liceale, cu bacalaureat, credem ca sunt obligatorii, deoarece trebuie sa fie capabile sa faca impreuna cu copiii temele pentru acasa”, precizeaza directorul Stefanica.
Copiii nu duc lipsa de rude. Pe langa „mame” si „matusi”, ei au si nasi. Dar in adevaratul sens al cuvantului. „Fiecare copil are cate o familie de nasi din Brasov sau din alte localitati din imprejurimi. Cand ne vin bebelusi sau chiar si mai marisori, dar care n-au fost botezati, anuntam ca suntem in cautare de nasi care sa-i boteze. Si sa stiti ca de fiecare data au venit oameni simpli, chiar foarte sarmani. Nu le cerem nimic. Decat sa ii boteze, sa le dea un nume. Apoi, ei mai vin din cand in cand si-i scot in oras, la un film, la o prajitura, la o drumetie. E emotionant sa vezi necunoscuti venind sa aduca bucurie unor copii. Tot asa, cand s-a deschis centrul, in 1994, am primit de la oameni fel de fel de lucrusoare: ghivece cu flori, maruntisuri pe care ei le-au dat din suflet. Fiecare a ajutat cum a putut. Si acum mai primim, mai mult de la oameni decat de la firme, mancare, haine si alte lucruri atat de utile lor”, spune directorul Stefanita.
Dar „parintele” tuturor este tot Ion Tiriac. „Nenea cu mustata”, asa ii zic copiii mici. Dar nu se sperie de el. Ei stiu ca, de cate ori vine, si vine cateodata si de 2-3 ori pe saptamana, el le aduce cate ceva: bomboane, sucuri, jucarii. „Multi l-au acuzat inca de la inceput. Inainte chiar sa deschidem satul. Cel mai des a fost acuzat ca aduna copii pentru a-i vinde in strainatate, pentru organe. Magarii! E un om foarte bun si a cooptat fel de fel de alte companii, nu numai cele la care este actionar, pentru simplul motiv ca e prieten cu toti”, ne-a mai spus Gheorghe Stefanica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE