3977-140113-72.jpg

3977-140114-71.jpgMama frumoasei brăilence s-a stins din viaţă, chinuită de boală, pe vremea când Dana avea doar 10 ani. Tot atunci, fata şi cei doi fraţi mai mici au fost daţi într-un centru de plasament. “Tata nu avea cum să ne crească pentru că e amnezic, iar bunica e oarbă. Atunci am crezut că se prăbuşeşte totul”, povesteşte fata cu ochii în lacrimi. Dar îngerul ei păzitor a ajutat-o să găsească puterea de a-şi continua viaţa. În acel stabiliment, Dana avea grijă de cei doi frăţiori, iar o dată pe săptămână îşi făcea timp să meargă acasă pentru a le găti tatălui şi bunicii sale. În paralel, fata şi învăţa. Când avea o clipă liberă, citea orice îi cădea în mână, cu o dorinţă nebună de cunoaştere. “După ce am împlinit 18 ani, colegii m-au încurajat să dau la Facultatea de Litere. Am fost foarte fericită când am aflat că am fost admisă”, mărturiseşte Dana.

În prezent, tânăra locuieşte într-un apartament al Protecţiei Copilului din Brăila. “În mod normal, vârsta nu-i permite să mai stea aici, dar am hotărât să o ţinem la noi cât de mult putem. Ne face să ne simţim mândri, e un copil cuminte şi învaţă foarte bine, are şi bursă. Ba, a mai câştigat şi un concurs de frumuseţe la facultate”, spune cu satisfacţie Simona Cimpoaie, directoarea centrului.

Dana susţine că toată puterea ei vine dintr-un singur loc: “Am vrut să păstrez familia unită de dragul mamei. Cred că ea ne veghează în fiecare zi şi ne ajută”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.