Valoarea efectivă de protecție, bazată pe un număr nespecificat de persoane evaluate, este în scădere față de procentul de 64%, estimat în urmă cu două săptămâni, și diferă de datele din Marea Britanie, care arătau că vaccinul are o eficiență de 88%.

Totuși, serul administrat în două doze dă rezultate bune în ce privește prevenirea formelor grave ale bolii, demonstrând o eficiență de 88% împotriva spitalizării și de 91% împotriva formelor severe, arată datele publicate săptămâna aceasta.

„Trebuie să ținem cont de faptul că, în timp, eficacitatea acestor vaccinuri poate scădea”, a spus dr. Isaac Bogoch, profesor de boli infecțioase la Universitatea din Toronto.

El a subliniat că acestea sunt încă foarte eficiente în prevenirea infecțiilor severe, ajutând spitalele să nu fie copleșite de numărul pacienților internați.

Acesta a adăugat că „trebuie să fim pregătiți și vigilenți”, iar „această supraveghere atentă din țări precum Israel și Marea Britanie va fi foarte utilă pentru viitor”.

Experți: Varianta Delta va lovi puternic la toamnă

Varianta Delta este prezentă deja în peste 104 țări, iar directorul medical de la Casa Albă, Anthony Fauci, a spus că persoanele complet vaccinate ar trebui să ia în considerare purtarea măștilor în interior, ca măsură suplimentară de precauție.

Experții în domeniul sănătății se arată îngrijorați de venirea toamnei, când se așteaptă ca tulpina Delta să lovească cel mai puternic țările care au rate mici de vaccinare, cu excepția cazului în care aceste state reintroduc restricții.

De altfel, oficialii OMS au precizat că, cu cât oamenii rămân nevaccinați și călătoriile se intensifică, cu atât crește riscul să apară o variantă mai periculoasă a COVID-19.

Pfizer a anunțat la începutul acestei luni că se observă scăderea imunității la vaccinul său în două doze și intenționează să solicite autorizația de la FDA din SUA pentru a treia doză de vaccin. Oficialii americani susțin însă, deocamdată, că persoanele complet vaccinate cu două doze nu au nevoie de o a treia în acest moment.

Într-un răspuns adresat CNBC, compania Pfizer a susținut că rămâne încrezătoare că cele două doze protejează împotriva coronavirusului și a variantelor sale. Totuși, compania a admis că o a treia doză poate fi necesară, după ce analiza a arătat o scădere a eficacității.

Citeşte şi:

VIDEO | Orban și Cîțu s-au ignorat minute bune la alegerile pentru șefia PNL București

Avocatul Piperea, despre planurile Guvernului privind vaccinarea: Mai e puțin și ne punem o stea galbenă pe piept

PSD: Demisia consilierului de stat din scandalul „Cîţugate”, o recunoaştere oficială a culpei

EXCLUSIV „Aveam mentalitate de român infect!! Bani, mașini, femei” 😮 - Mărturie ȘOCANTĂ a unui mare talent al fotbalului românesc
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV „Aveam mentalitate de român infect!! Bani, mașini, femei” 😮 - Mărturie ȘOCANTĂ a unui mare talent al fotbalului românesc
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Playtech.ro
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit  la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Observatornews.ro
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Știrileprotv.ro
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele