Manifestanţii au traversat zona din spatele sediului NATO , în grupuri mici, încercând să treacă de gardurile de protecţie din jurul instituţiei oficiale. Chiar dacă oamenii legii au acționat în forță, protestul a continuat, în final fiind arestate peste 200 de persoane.
Manifestația a fost organizată de gruparera belgiană "Acţiune pentru Pace" cu două luni înaintea summit-ului NATO de la Chicago, o alianţă care constituie, după părerea lor, 'un pericol pentru pacea mondială'.
"Comitem o infracţiune pentru a denunţa o crimă mult mai mare. Nu vrem scuturi antirachetă, nici intervenţii ale NATO în Libia sau Afganistan, nici bombe nucleare ilegale în ţara noastră. O alianţă militară care intervine în lumea întreagă şi deţine arme nucleare este un pericol pentru pacea mondială'', a spus un purtător de cuvânt al organizaţiei, Benoît Calvi, potrivit Agerpres.