Rockerul din Hawaii Jack Johnson se afla printre muzicienii invitati sa participe la festivalul Coachella, care va avea loc intre 25-27 aprilie 2008 in Indio (California), ocazie cu care artistul isi va promova piesele de pe ultimul sau album de studio, ‘Sleep Through the Static’. Devenit celebru in Statele Unite inca din 2001, Jack Johnson s-a remarcat in Europa odata cu albumul ‘In Between Dreams’, lansat in 2005.


 


Cantaretul prefera sa isi foloseasca faima recent dobandita pentru a sustine cauze umanitare. Astfel ca, in 2004, alaturi de sotia sa, a pus bazele fundatiei Kokua Hawaii, care lupta pentru mediul inconjurator, o tema adesea prezenta in melodiile interpretate.


 


Pe langa implicarea in problemele de mediu, Jack Johnson conduce si propria casa de discuri, Brushfire Records, impreuna cu managerul lui, Emmett Malloy. Avand sediul in casa din Hawaii a artistului, acest label este de fapt o modalitate de a sustine muzica indragita de Jack si care nu este neaparat una comerciala.


 


Si pentru ca vocea lui Jack este atat de indragita, el a acceptat sa si-o ‘imprumute’ unui personaj de desen animat foarte iubit de copiii de peste Ocean, Curious George.


 


Printre artistii prezenti pe parcursul celor trei zile ale festivalului Coachella se vor regasi Portishead, Duffy, The Verve etc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.