Accidentul în care Daniela Griga, judecător la Curtea de Apel Cluj, și-a pierdut viața, a avut loc pe autostrada Sibiu-Orăștie, sensul Sibiu-Sebeș. Magistratul conducea pe direcția Sibiu-Cluj Napoca. La un moment dat, mașina în care se afla judecătoarea s-a oprit, regulametar, din cauza unor lucrări de reabilitare a șoselei de viteză. Din spate, circula cu viteză un TIR care nu a văzut autoturismul staționat și a intrat în partea din spate a mașinii.
Accidentul a avut loc într-un moment în care judecătorul și-a scos centura de siguranță, pentru a lua un obiect de pe bancheta din spate, scrie evz.ro. În urma impactului, șoferul mașinii în care se afla judecătoarea a fost rănit ușor, însă magistratul a ajuns la spital, în comă profundă.
Judecătorul Daniela Griga a murit sâmbătă, la spital.
Judecătorul Daniela Griga (FOTO: Monitorul de Cluj)
Polițiștii de la Sibiu au deschis o anchetă pentru a stabili ce anume s-a întâmplat și dacă lucrările de reparații erau semnalizate corespunzător.
FOTO: evz.ro
Urmărește-ne pe Google News
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun