"Din când în când, România se zguduie în fața unei atrocități greu de îndurat", atrage atenția jurnalista Magda Grădinaru într-un editorial apărut în publicația spotmedia.ro. Și deși niciodată statul nu face nimic ca ele să nu mai fie posibile, niciodată cei care au de suferit nu sunt politicienii, atrage atenția jurnalista.
“La fel ca Alexandra (Măceșanu, n.red.), copila din Mehedinți a avut curaj și încredere în autorități. La 17 ani, s-a dus la Poliție și și-a denunțat violatorul, un criminal atroce, condamnat pe viață, dar eliberat în timpul vieții. A așteptat patru zile să fie protejată. I-a fost frică încă patru zile, așa cum i-a fost frică și Alexandrei, așteptând la telefon ca adulții care ocupă funcții să o salveze, știu ei cum, chiar și supraveghind-o măcar câteva zile sau asigurându-se că violatorul nu îi stă în preajmă”, scrie jurnalista Magda Grădinaru, într-un editorial publicat pe noua publicație spotmedia.ro, lansată zilele trecute de fosta redacție de la ziare.com.
Copila aceasta a aşteptat mai mult decât Alexandra. I-a fost frică mai mult. Dar a sperat în umanitate şi în faptul că statul acela resetat promis de preşedintele Iohannis ìn campanie îşi va face treaba. Că nu o va pune la dispoziția unui criminal eliberat de autorități, o moştenire a justiției Dragnea/Dăncilă/Tudorel Toader.Magda Grădinaru, spotmedia.ro
Jurnalista acuză incapacitatea perpetuă a statului de a-și proteja cetățenii, chiar și după tragedii precum cele de la Colectiv sau Colectiv: “Viața copilei a fost distrusă a treia oară, după viol şi apoi incendiere, de statul care, după ce a întors spatele tinerilor arşi în Colectiv, nu are un spital care să o fi ajutat.”
Citește editorialul complet al Magdei Grădinaru, pe spotmedia.ro.